ACASA, ÎN BUCUREȘTI

Bucureștii sunt o creaţie a naţiunii noastre, sunt originalitatea noastră, sunt tot ce am fost în stare să facem…Bucureşti-ul a ajuns, ca prin proprie vitalitate, să se impună ca o Capitală unică asupra căreia s-a revărsat grija atentă a unor mari oameni pe care însă nu i-am înteles deplin pentru a li se arăta recunoştinţa cuvenită.„Nicolae Iorga

Patriotismul pare astăzi ceva învechit, depășit. Ca oameni ai școlii, avem datoria de a-i ajuta pe elevii noști să cunoască simbolurile și valorile naționale, să-i educăm, împreună cu familia, în spiritul dragostei față de țara în care s-au născut, al aprecierii și cinstirii înaintașilor, al recunoașterii meritelor acestora, al respectului față de personalitățile românești care au dus numele României peste tot în lume.

Unii locuim în București, alții în localități apropiate, dar învățăm la aceeași școală, Liceul Teoretic Jean Monnet. Fiind în clasa aIV-a, încercăm să deslușim ceea ce auzim mereu în jurul nostru: Bucureștiul- Micul Paris.

Există cel puțin cinci motive pentru care Bucureștiul a fost numit așa: Palatul Kretzulescu, Casa Vernescu, Palatul CEC, Palatul Cotroceni, Arcul de Triumf.

Iată-ne porniți în aventura cunoașterii!

Călătoria noastră a continuat cu metroul, o mare realizare a perioadei comuniste.

Am făcut un prim popas la Palatul Șuțu, o clădire total diferită de celelalte din Bucureștiul din acea vreme. A fost ridicat la porunca postelnicului Costache Gr. Șuțu, din dorința de a înnoi arhitectura în spiritul orientărilor stilistice înscrise în cerințele epocii. Azi, este Muzeul Municipiului București. Interiorul îl vom vizita cu altă ocazie.

Ne-am oprit apoi la celebrele statui din Piața Universității.

Mihai Viteazul- statuia ecvestră a domnitorului, reprezentat victorios cu barda în mână.

Ion Heliade Rădulescu- Fondatorul Academiei Române

Gheorghe Lazăr- fondatorul primei școli în limba română din București.

Spiru Haret- reformatorul învățământului românesc la granița dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea.

Am prezentat pe scurt personalitațile și am încercat să citim anii scriși cu cifre romane.

O doamnă curioasă a rămas impresionată că vrem să ne cunoaștem orașul în care învățăm fără să fim în Săptămâna Școala Altfel.

Am plecat mai departe trecând pe lângă o altă clădire importantă, Banca Națională.

În sfârșit, am ajuns la Palatul CEC, ținta noastră principală, unde am fost întâmpinați cu multă căldură încă de afară.

Aici am și primit primele informații.

Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut ca Palatul CEC, după denumirea ulterioară a instituției) este o clădire din București, situată în Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă.

Piatra de temelie a Palatului CEC a fost pusă în 8 iunie 1897, în prezența Regelui Carol I al României și a Reginei Elisabeta.

CEC-ul ca instițutie a fost înființat în anul 1864 printr-o lege inițiată de către Alexandru Ioan Cuza. Construcția a fost terminată în anul 1900 și de atunci CEC-ul a funcționat în Bucurestiul în perioada “Micului Paris”, fiind un fragment de istorie frumoasă a Romaniei, care ne va aminti acum și pentru totdeauna, prin clădirile sale impozante, arhitectura timpului. În mare parte, palatul este realizat din materiale autohtone – piatră masivă și marmură de Dobrogea.

Am intrat apoi în interior și am rămas impresionați de tot ceea ce am văzut, ascultând cu atenție explicațiile. La începutul vizitei, am primit și o temă: să descoperim ceasurile existente și am reușit. De apreciat a fost faptul că elevii au fost foarte atenți, au dialogat cu ghidul, au adresat întrebări care de care mai interesante, lucruri pentru care au fost felicitați.

Probabil cea mai impresionantă și cea mai elegantă încăpere a palatului este „Sala de consiliu”, care și-a păstrat și astăzi destinația. Distincția acesteia se vede de cum intri. Cu o înălține de opt metri, sala este decoarată cu lambriuri sculptate și panouri de mătase verde.

Pe pereții laterali au existat, până în anul 1948, portretele Regelui Carol I, al Reginei Elisabeta – pictate de Mihail Simonidi, precum și portretele Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria – pictate de Costin Petrescu. Odată cu venirea comuniștilor la putere, portretele au fost acoperite cu vopsea, însă au fost recreate ulterior printr-o muncă minuțioasă de documentare și cercetare, de către artistul plastic contemporan Valentin Tănase.

Impresionante erau și picturile de pe tavan. Copiii, la îndemnul doamnei ghid, au descoperit o serie de simboluri și au explicat semnificațiile lor.

Organizatorii ne-au oferit și cadouri- surpriză de care ne-am bucurat foarte mult.

Am făcut poze și am rememorat câteva momente importante.

Am plecat mai departe, pe strada Lipsacni, prin centrul vechi al Bucureștiului, până la monumentul cunoscut sub numele Lupoaica.

Monumentul reprezintă o lupoaică de dimensiuni aproximativ reale, sub care se află doi copii, ce îi reprezintă pe fraţii gemeni Romulus şi Remus, întemeietorii legendari ai Romei, concepuţi, conform legendei, în urma unei legături dintre zeul Marte şi o vestală, Rhea Silvia.

Trebuie să mai știm faptul că statuia este o copie a celei din Roma, care poartă denumirea de Lupa Capitolina.

După o trecere distractivă prin pasajul pietonal, am ajuns la Biserica Sfântul Gheorghe Nou care adăpostește mormântul voievodului Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii lui, Ștefan, Radu și Matei.

Călătoria noastră a luat sfârșit la Kilometrul 0, localizat în centrul Bucureștiului, în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou.

De fapt, este o roză a vânturilor între razele căreia sunt gravate denumirile principalelor provincii istorice românești. În centrul rozei, este o sferă metalică încinsă cu un brâu pe care se află semnele zodiacului. Pe lateralele de piatră sunt numele unor orașe din România și distanțele de la kilometrul zero până la ele.

Toate aceste simboluri ale „Micului Paris” despre care am vorbit, au devenit astăzi adevărate atracții turistice, atât pentru străini, cât și pentru noi. Parcă, de fiecare dată, când treci pe Calea Victoriei, încă mai poți simți aerul interbelic care se mai ascunde în cine știe ce cotloane. Fiecare palat, fiecare clădire și stradă au devenit acum simboluri naționale care păstrează o singură istorie în fiecare bucată de piatră pusă la temelie.

Finica Rotaru
Profesor pentru învățământ primar
Liceul Teoretic Jean Monnet

ȘCOLAR FĂRĂ GHIOZDAN- SĂPTĂMANA ȘCOALA ALTFEL

Ora de științe; elemente introductive ale noțiunilor de risc, asigurare, investiție la bursa de valori

O nouă clasă, o nouă Săpămână de Școală Altfel. Vom continua să o intitulăm Școlar fără ghiozdan.

Prima zi am dedicat-o cunoașterii, având ca invit un personaj îndrăgit, pe numele lui, Profesorul Trăsnit.

A venit și de data aceasta pregătit să-i încânte pe copii cu cele mai trăsnite experimente științifice destinate acestora, punând în practică partea teoretică a științei, predată la școală.

În prima activitate, Baloanele care se umflă singure, copiii au fost antrenați să descopere efectele reacțiilor chimice și gazul ce se emană din amestecul dintre oțet și bicarbonat de sodiu.

A urmat o altă activitate, cel puțin la fel de interesantă și de atractivă: Apa care seacă. Elevii au avut posibilitatea să afle ce este acela un praf absorbant și care sunt efectele reacției chimice în contact cu apa.

Următoarea activitate ne-a adus în atenție alte substanțe, alte amestecuri, alt rezultat remarcabil: un fel de slime, dar nu chiar; domnul profesor, trăsnit cum e, zicea că este ceva extraterestru. Nu l-am putut contrazice!

Păcat că nu putem introduce și filmulețele!

Nici nu am simțit cum a trecut timpul. Ora de științe alături de Profesorul Trăsnit a fost transformată din una obișnuită, într-o experiență de neuitat!

Activitățile desfășurate au contribuit la creșterea interesului copiilor pentru lumea științei prin experimentare și observare directă a universului în mediul înconjurător.

Experimentarea a fost combinată cu tehnici interactive și creative, asigurînd succesul activităților desfășurate.

În continuare, am avut ca invitat unul dintre părinți, domnul Alexandru Țârlea. Cu multă răbdare, le-a prezentat elevilor elemente de bază, introductive, în legătură cu ceea ce înseamnă RISC, ASIGURARE, INVESTIȚIE LA BURSA DE VALORI.

Elevii au primit informații despre mecanismul de funcționare a unei asigurări, principalele categorii de asigurări. A fost ușor pentru că s-au prezentat filmulețe simpatice cu animăluțe în rolurile principale, mesaje publicitare relevante ce ilustrează utilitatea asigurărilor. Cum jocul este o modalitate de învățare, elevii au participat la un joc de simulare a unei investiții la bursa de valori, folosind SPIDERLEI.

A fost o zi pe placul tuturor.

Finica Rotaru
Profesor pentru învățământul primar
Liceul Teoretic Jean Monnet

S-a încheiat un vis frumos: De-a arhitectura Mini

IMG_0506

Au trecut trei ani. Nici nu știu când s-au scurs. Fiecare an a avut fermecul lui dar, ultimul parcă a avut ceva aparte.

În primul rând, am avut doi prieteni minunați: arh. Florin Enache și arh. Micaela Borborici.

În al doilea rând, prin activitățile desfășurate, fideli în continuare poveștilor în care cred, copiii și-au manifestat curiozitatea pentru structuri geometrice din mediul natural și construit, și-au exprimat ideile prin realizarea unor produse creative, utilizând materiale și instrumente la îndemână ( hârtie, plastilină, materiale textile,…) și tehnici specifice artelor și arhitecturii.

Par lucruri serioase, pentru oameni mari: identificarea intuitivă a unor caracteristici ale mediului construit care sunt determinate de caracteristicile locuitorilor acestora; identificarea intuitivă a unor noțiuni specifice arhitecturii și urbanismului. Le-am realizat relativ ușor, pentru că am desfășurat activitățile jucându-ne individual, în perechi sau pe grupe, realizând mici machete pentru îmbunătățirea vederii în spațiu și a dimensionării corecte.

Iată câteva din proiectele realizate în acest an școlar:

Casa

 

Căsuța din cartofi

 

Căsuța păsărelelor

Căsuța supererou

Machete realizate individual sau pe grupe

Provocarea a venit aproape de sfârșitul anului școlar când am aflat că rebuie să realizăm lucrarea  de final de an, o machetă comună care să reprezinte o așezare umană, la care fiecare să-și aducă contribuția, fiind inspirată din caracteristicile locurilor și personajelor din poveștile noastre. Și iar am început să scriem povești, care de care mai interesante. Când au fost terminate, fiecare copil și-a prezentat povestea în fața celor prezenți. Să vezi discuții, schimburi de păreri, completări…Sorții au fost de partea lui Sabin. Povestea lui a fost cea mai interesantă. Și-a imaginat un oraș în trei etape, prezentând evoluția de la sat- mic orășel în devenire, la cea de oraș actual, terminând cu orșul verde- orașul naturii.

Activitățile premergătoare construirii machetei au fost organizate potrivit învățării experențiale, urmând structura observ și analizez, construiesc și prezint. S-a acordat o atenție deosebită punerii în practică a achizițiilor dobândite, exersării lucrului în echipă sau individual, în vederea realizării proiectului comun și prezentării acestuia. Discuțiile sub îndrumarea Micaelei s-au finalizat cu formarea grupelor de lucru, cu stabilirea rolului fiecărui membru al echipei și asumarea responsabilităților. S-a insistat pe comunicare, negociere, cooperare.

OrasulNaturii_NaghiSabin

A sosit și ziua prezentării machetei, eveniment ce a avut loc la Universitatea de Arhitectura din București.

Mai întâi am vizitat expoziția cu machetele realizate de către cei care au urmat cursul De-a arhitectura Mini sau De-a arhitectura în orașul meu.

După ce am ascultat prezentarea machetei altei grupe,  a venit rândul nostru să arătăm ce am lucrat. Ne-am descurcat de minune. I-am impresionat pe cei prezenți prin claritatea exprimării, prin felul în care am argumentat sau am răspuns la întrebări.

A fost rezultatul unei munci susținute, care a valorificat experiența dobândită în cei trei ani de arhitectura- mini. Am reușit să demonstrăm că toate activitățile desfășurate au fost punctul de sprijin al unor achiziții complexe, în contexte ale vieții reale, au susținut motivația și interesul elevilor pentru aceste ore, s-a pus accent pe dimensiunea integrată a cunoașterii.

Le mulțumim celor care ne-au fost alături și ne-au îndrumat: Florin și Micaela.

NLAO0540

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământul primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Întâlnire după 40 de ani de la terminarea liceului

IMG_0334

Și a venit anunțul: „ne întâlnim în data de…, la ora…, la sediul…, facem un tur la… și la…, apoi la restaurant”.

Bineînțeles că nu am mai avut astâmpăr până în data de 26 mai.

Noi am învățat în sediul vechi, Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahuță”, între anii 1974- 1978. Am fost clasă mixtă, chiar dacă a reușit doar un băiat- Marcel Cucu. Pe parcurs, ni s-a alăturat și Adrian Gheorghiu. Pentru o perioadă scurtă, s-a transferat și un coleg de la Liceul Pedagogic din Bacău- Marian. După afirmațiile doamnei profesoare Maria Corodescu, eram „crema cremelor, spuma spumelor, frișca friștilor”. Am avut șansa să avem la clasă profesori de elită, începând cu domnul diriginte Gheorghe Gohoreanu- Dumnezeu să-l odihnească!

Cu emoție, cu puțin timp înainte de ora 10, am pășit pragul noului sediu- Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”. M-a întâmpinat cu un zâmbet larg colega mea, Gabriela Pașca, directoarea liceului. Grupul celor prezenți a început să se lărgească.

Am făcut un prim popas în biblioteca liceului care poartă numele domnului diriginte Gheorghe Gohoreanu. A fost locul unde și-a petrecut mult timp, îndemnându-i pe elevi să citească, îndrumându-i, ca și pe noi, în munca de redactare a fișelor literare. A donat multe cărți bibliotecii.

Ne-am întors în cancelarie, însoțiți fiind de doamna profesoară Maria Corodescu- psihologie și pedagogie, de domnul profesor Virgil Vesel- biologie și de domnul Profesor Ghețău- muzică vocală.

IMG_0343

A urmat un discurs emoționant al domnului profesor Ghețău care ne-a prezentat realizări de seamă ale unor foști absolvenți. Cuvinte frumoase și neprețuite îndemnuri ne-a adresat și domnul profesor Virgil Vesel.

Doamna profesoară Maria Corodescu a preluat rolul dirigintelui și a început strigarea catalogului, nu înainte de a trece în revistă momente din viața noastră de liceeni. A adus chiar caietul de practică psiho-pedagogică din anul II al uneia dintre colegele noastre.

Rând pe rând, cele prezente ne-am amintit diferite momente plăcute petrecute alături de colegi și de distinșii noștri profesori. Alături de cei amintiți, adaug: domnul profesor Ștefan Cucoș- matematică, domnul profesor Giușcă Constantin- geografie, doamna profesoară Alexandrina Bâclea- chimie, domnii profesori de muzică vocală și instrumentală, de limbi străine, de fizică, de educație fizică, de desen, de lucru manual.

Le mulțumim tuturor pentru contribuția la pregătirea noastră de viitori învățători.

IMG_0339

Ca de obicei, Gabi ne-a pregătit și diplome.

IMG_0396

Colega mea, Adriana Arhire ne-a făcut o surpriză de proporții. A adus fața de bancă din anii de liceu, cu însemnările și cu numele noastre.

Au urmat pozele de grup.

Ne-am deplasat la cimitirul în care se află mormântul domnului diriginte. Cuvintele ar fi de prisos.

IMG_0377

Momentele frumoase ale întâlnirii au continuat la restaurant.

Emoționant, minunat, înălțător!!! M-am bucurat de fiecare clipă și le mulțumesc din suflet colegelor care au organizat întâlnirea, dar și celor care au făcut efortul de a participa.

Ne-am despărțit cu promisiunea celor prezenți că ne vom întâlni și anul viitor.

Până la întâlnirea viitoare, vă provoc să vă amintiți Imnul clasei noastre pe care l-am pregătit cu ocazia terminării liceului. Îmi amintesc că a fost cel mai frumos și am fost chemați și la cancelarie să-l cântăm.

Vă scriu puțin din el:

„Au trecut patru ani/ Și-am învățat că sunt în viață/ Și zile reci cu ploi și ceață/ Și-n suflete furtuni/ Și este greu să- nvingi/ Și știm că fericirea/ Poate că uneori ne doare/ Dar și tristețea-i trecătoare/ Să nu uitați, colegi!”

Aș adăuga că au trecut 40 de ani, dar ne-am recunoscut atunci când ne-am văzut și ne-am bucurat de fiecare clipă petrecută împreună.

La revedere, dragi profesori! La revedere dragi colege!

IMG_0381

Cu drag,

Finica Rotaru

Săptămâna Școala Altfel: Șoala apicolă, Criminalist pentru o zi

 

 

O activitate mult așteptată de copii a fost atelierul Școala apicolă, o interesantă activitate desfășurată cu ajutorul familiei Stoica.

Simpla aranjare a materialelor aduse în clasă a stârnit curiozitatea tuturor.

 

 

Mai întâi am aflat lucruri generale despre structura socială și despre organizarea familiei de albine.

 

 

A urmat polenizarea, o problemă foarte importantă. O albină are 6 piciorușe: două în față, două la mijloc și două în spate. De asemenea, tot corpul ei este acoperit cu niște perișori. Când ajung pe flori să culeagă nectarul, se umplu cu polen și îl împrăștie, făcând astfel polenizarea( ajută plantele să se înmulțească).

 

 

Ne-au fost prezentate mai multe feluri de stupi.

 

 

Foarte interesant a fost cel pregătit în mod special pentru ca noi să putem vedea albinuțele la lucru.

 

 

Am aflat cum se formează săculeții cu polen pe piciorușele din spate și cum încearcă apicultorii să-l adune  cu ajutorul colectorului. Acesta se așază în fața stupului. Albinele încearcă să intre în stup, dar nu pot să treacă cu săculeții de polen, care nu încap prin găurile colectorului. Cu toate acestea, nu se colectează decât cam 30% din ceea ce adună albinele, deoarece au găsit șiretlicuri care să le ajute să se strecoare cu polenul. Au nevoie de el să se hrănească.

 

 

Am văzut câteva din uneltele folosite de către apicultori, dar și produsele stupului.

 

 

 

 

Cel mai mult ne-a plăcut atunci când fiecare copil a fost invitat să guste din delicioasa miere de albine sau din polen.

 

 

La fel de mult ne-am bucurat atunci când am aflat că, prin participarea noastră la acest atelier, am contribuit la strângerea de fonduri pentru un coleg din liceul nostru care suferă de o boală incurabilă.

După o scurtă pauză, a urmat una dintre cele mai așteptate acivități: întâlnirea cu câțiva polițiști de la Institutul Național de Criminalistică. Iată-i pe Cristina, Valentin și Ionuț.

IMG_0237

Ne-au impresionat uniformele, toate instrumentele pe care le-au adus la noi în clasă, dar și fețele lor zâmbitoare și prietenoase pe tot parcursul activității.

 

 

După ce s-au prezentat și ne-au spus cu ce se ocupă, ne-au informat că urmează să aflăm mai multe lucruri despre felul în care ridică amprentele de la fața locului pentru a-i prinde pe cei care săvârșesc diferite infracțiuni: furt, omor, bătaie.

Așa am aflat că există mai multe tipuri de amprente: cele de pe degete ( mai multe forme: arc, cerc, munte), cele palmare, talpare, urme de urechi sau urme de buze. Toate aceste amprente sunt unice. Copiii i-au surprins pe invitați prin răspunsurile pe care le-au dat cu privire la  amprente. Au știut să spună, pentru fiecare tip de amprentă, cum poate să rămână la fața locului.

 

 

Apoi ni s-a explicat cum se procedează pentru ridicarea amprentelor de pe geam sau de pe hârtie. Ba, mai mult, ne-au exemplificat. Prima amprentă a fost chiar a doamnei învățătoare.

 

 

Apoi, pe grupe, copiii și-au pus amprenta pe o foaie de hârtie și  au analizat-o.

 

 

Surpriza de final a fost uriașă. Fiecare a primit o diplomă cu titlul de CRIMINALIST PENTRU O ZI. Semnătura titularului a constat în impresiunea papilară, adică punerea amprentei.

 

 

IMG_0322

Acest atelier interactiv a fost pe placul tuturor. Ne-ar dori să se repete. Mulțumim Institutului Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, mulțumim Cristinei, lui Ionuț și lui Valentin!

IMG_0314

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământul primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Săptămâna Școala Altfel: Șoala apicolă, Criminalist pentru o zi

 

 

O activitate mult așteptată de copii a fost atelierul Școala apicolă, o interesantă activitate desfășurată cu ajutorul familiei Stoica.

Simpla aranjare a materialelor aduse în clasă a stârnit curiozitatea tuturor.

 

 

Mai întâi am aflat lucruri generale despre structura socială și despre organizarea familiei de albine.

 

 

A urmat polenizarea, o problemă foarte importantă. O albină are 6 piciorușe: două în față, două la mijloc și două în spate. De asemenea, tot corpul ei este acoperit cu niște perișori. Când ajung pe flori să culeagă nectarul, se umplu cu polen și îl împrăștie, făcând astfel polenizarea( ajută plantele să se înmulțească).

 

 

Ne-au fost prezentate mai multe feluri de stupi.

 

 

Foarte interesant a fost cel pregătit în mod special pentru ca noi să putem vedea albinuțele la lucru.

 

 

Am aflat cum se formează săculeții cu polen pe piciorușele din spate și cum încearcă apicultorii să-l adune  cu ajutorul colectorului. Acesta se așază în fața stupului. Albinele încearcă să intre în stup, dar nu pot să treacă cu săculeții de polen, care nu încap prin găurile colectorului. Cu toate acestea, nu se colectează decât cam 30% din ceea ce adună albinele, deoarece au găsit șiretlicuri care să le ajute să se strecoare cu polenul. Au nevoie de el să se hrănească.

 

 

Am văzut câteva din uneltele folosite de către apicultori, dar și produsele stupului.

 

 

 

 

Cel mai mult ne-a plăcut atunci când fiecare copil a fost invitat să guste din delicioasa miere de albine sau din polen.

 

 

La fel de mult ne-am bucurat atunci când am aflat că, prin participarea noastră la acest atelier, am contribuit la strângerea de fonduri pentru un coleg din liceul nostru care suferă de o boală incurabilă.

După o scurtă pauză, a urmat una dintre cele mai așteptate acivități: întâlnirea cu câțiva polițiști de la Institutul Național de Criminalistică. Iată-i pe Cristina, Valentin și Ionuț.

IMG_0237

Ne-au impresionat uniformele, toate instrumentele pe care le-au adus la noi în clasă, dar și fețele lor zâmbitoare și prietenoase pe tot parcursul activității.

 

 

După ce s-au prezentat și ne-au spus cu ce se ocupă, ne-au informat că urmează să aflăm mai multe lucruri despre felul în care ridică amprentele de la fața locului pentru a-i prinde pe cei care săvârșesc diferite infracțiuni: furt, omor, bătaie.

Așa am aflat că există mai multe tipuri de amprente: cele de pe degete ( mai multe forme: arc, cerc, munte), cele palmare, talpare, urme de urechi sau urme de buze. Toate aceste amprente sunt unice. Copiii i-au surprins pe invitați prin răspunsurile pe care le-au dat cu privire la  amprente. Au știut să spună, pentru fiecare tip de amprentă, cum poate să rămână la fața locului.

 

 

Apoi ni s-a explicat cum se procedează pentru ridicarea amprentelor de pe geam sau de pe hârtie. Ba, mai mult, ne-au exemplificat. Prima amprentă a fost chiar a doamnei învățătoare.

 

 

Apoi, pe grupe, copiii și-au pus amprenta pe o foaie de hârtie și  au analizat-o.

 

 

Surpriza de final a fost uriașă. Fiecare a primit o diplomă cu titlul de CRIMINALIST PENTRU O ZI. Semnătura titularului a constat în impresiunea papilară, adică punerea amprentei.

 

 

IMG_0322

Acest atelier interactiv a fost pe placul tuturor. Ne-ar dori să se repete. Mulțumim Institutului Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, mulțumim Cristinei, lui Ionuț și lui Valentin!

IMG_0314

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământul primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Săptămâna Școala Altfel: Vizită la Muzeul Național al Pompierilor, Vizită la Fabrica de croissante 7 Days, Vizită la Observatorul astronomic Amiral Vasile Urseanu

O nouă zi, o altă aventură. Dis de dimineață am urcat în autocar și am pornit spre Muzeul Național al Pompierilor.

Pentru că am ajuns prea devreme, am servit mai întâi micul dejun.

Foișorul de Foc, cea mai înaltă clădire din București la momentul ridicării, a servit ca observator al incendiilor între anii 1892- 1910 și ca post de pompieri până în 1936.

Construcția este impunătoare. Are la sol un diametru de 17 m, iar zidăria peretelui are grosimea de 3,20 m.

În anul 1892, s-a amenajat aici postul de intervenție la foc, existând la parter 2 pompe manuale hipo montate pe trăsuri, o saca pentru transportul apei la foc, 6 cai și magazia cu echipament.

Am ascultat cu atenție explicațiile cu privire la Focul cel Mare- cel mai mare incendiu din istoria modernă a Capitalei. Acesta a izbucnit la 23 martie, 1847, de Paște, când un băiețel s-a jucat cu pistolul și a provocat un dezastru.

Documentele istorice consemnează că focul nu a putut fi stins timp de câteva săptămâni, iar pământul s-a răcit abia după încă o săptămână.

Oficial, flăcările au ucis 15 oameni, alte zeci de oameni au suferit arsuri și peste 2000 de clădiri au fost făcute scrum.

Anton Pann a fost martor ocular și a descris ulterior cum a ars un sfert din Capitală. Jurnalul său este păstrat în acest muzeu.

În interior se află o expoziție permanentă în 7 săli. Traseul de vizitare pe care l-am parcurs și noi, este în spirală, de la etajul 6 către parter. Cei curajoși au ieșit și pe balcon pentru a vedea Bucureștiul de la înălțime.

Sunt expuse numeroase obiecte, documente, fotografii, care arată cum a evoluat organizarea oamenilor în lupta cu focul, tehnica de intervenție, precum și intervenția pompierilor militari în momente de referință ale istoriei naționale.

Cu siguranță, am reținut că nu trebuie să ne jucăm cu focul, cum trebuie să procedăm în caz de incendiu.

Am mers mai departe pe drumul cunoașterii și am ajuna la Fabrica de croissante 7 Days situată în apropiere de Domnești.

Cu toții savurăm croissantele delicioase și pufoase, cu cremă bogată de cacao sau umpluturi variate.

Încă nu s-a ajuns la un consens cu privire la momentul și locul apariției croissantului, dar s-a căzut de acord asupra unei legende. Se spune că armatele otomane asediau Viena și săpaseră un tunel pe sub zidul de apărare. Un brutar care a auzit zgomotul, a alertat comunitatea și tunelul a fost distrus. Apoi, brutarul a făcut și a copt cornuri în formă de semilună, cu care a fost sărbătorită victoria.

Produsul a devenit popular în Franța sub numele de croissant, fiind adus de către Marie Antoinette la curtea regelui Louis XVI.

Abia în anii 1920, produsul a căpătat forma afânată cunoscută astăzi.

Ca să intrăm în fabrică și să urmărim procesul de producție, a trebuit mai întâi să ne echipăm corespunzător.

Apoi i-am urmărit pe cei care munceau, fiecare la locul lui, pentru a se obține croissantele. Totul pare simplu. Se iau ingredientele necesare ( făină, zahăr, sare, margarină sau unt, drojdie și gheață în locul apei). Se pun toate în niște vase mari, numite malaxoare și se frământă aluatul. Urmează un traseu al acestuia prin mai multe mașini, prilej cu care se fac foile, se taie fâșii, apoi triunghiuri, se rulează, se lasă să crească timp de câteva ore, apoi se vâră la cuptor. După ce se răcesc, se umplu cu cremă și se trimit la ambalare. Ușor de zis, dar trebuie multă răbdare și atenție din partea lucrătorilor.

Ne-am delectat cu croisantele primite direct de la ambalare, apoi am primit cu toții cadouri: pungi cu croissante și prăjiturele.

Am plecat spre ultimul obiectiv al zilei: Observatorul astronomic Amiral Vasile Urseanu, o instituție muzeistică destinată popularizării astronomiei ce oferă doritorilor posibilitatea de a urmări prin lunetă spectacolul bolții cerești.

Am urcat pe terasă de unde am observat, rând pe rând, Soarele.

Apoi am intrat în două săli ale muzeului pentru a vedea imagini cu Sistemul solar, pentru a afla și alte informații.

La plecare, am fost invitați să mai venim, în serile cu cer senin, să vedem Luna, planetele și alte obiecte cerești, stele duble, roiuri stelare.

Pe tot parcursul zilei ne-au fost alături Claudiu și Ioana de la Asociația Prietenii Tăi. Ne-am jucat în autocar, dar și afară, am servit masa, am primit baloane, ne-au ajutat, ne-au supravegheat și le mulțumim.

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământul primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Previous Older Entries