Serbare școlară „Eu sunt Moș Crăciun”

img_4320

„Nimic nu-i mai frumos, mai nobil, decât meseria de educator, de grădinar de suflete umane, de călăuză a celor mai curate și mai pline de energie mlădițe”. ( D. Almaș)

Serbările școlare ne oferă prilejul să-i învățăm pe copii să respecte obiceiurile și tradițiile  în care s-au născut, să le sădim în suflet elemente definitorii ale identității neamului, să-i ajutăm să cunoască tradițiile din cele mai vechi timpuri și cum au dăinuit ele peste ani.

Contribuția copiilor la pregătitea și organizarea serbării trebuie privită prin prisma dorinței acestora de a oferi ceva deosebit spectatorilor: înălțare sufletească, satisfacție și plăcere, emoție.

Reușita spectacolului produce ecou în rândul celor prezenți în sală, iar reacția acestora îi determină pe micii artiști să dea tot ce pot ei mai bine și mai frumos.

Voi face referire la serbarea noastră tematică organizată cu prilejul sărbătorilor de iarnă.Totul a început după ce l-am cunoscut pe Andrei.img_3981

El este Andrei Vizitiu, fost elev al liceului nostru, un tânăr actor de la clasa regretatului Adrian Pintea.

Când i-am spus că vrem să ne ajute să pregătim serbarea, ne-a și dat temă de lucru. Nu a vrut să preluăm o scenetă, ci să creăm una împreună. Așa a luat naștere spectacolul „Eu sunt Moș Crăciun”.  Nu ne-a fost deloc greu să învățăm textul, deoarece l-am creat noi, iar interpretarea artistică a fost realizată cu o mare bucurie și cu plăcerea de a prezenta sceneta noastră. Și rolurile au fost alese împreună, fiecare copil având locul lui bine definit pentru a se simți parte integrantă a colectivului, conștient că și de participarea lui depinde reușita serbării.

Acțiune se petrece într-o iarna fără zăpadă, în care Moș Crăciun nu a vut timp să pregătească cadourile copiilor. El a cerut ajutorul spiridușilor. Aceștia au chemat-o pe Crăiasa Zăpezii să aducă zăpada, apoi au pregătit cadourile. Îngerașii au împodobit bradul și au cîntat colinde. Până la urmă a sosit și Moș Crăciun, iar spiridușii l-au ajutat să împartă cadourile tuturor copiilor.

Repetițiile ne-au impulsionat în mod favorabil, ne-au oferit prilejul să realizăm  momente de înălțare sufletească.

Iată-ne în ziua spectacolului. Mămicile grijulii se asigură că suntem pregătiți pentru a urca pe scenă.

img_3967

Am deschis spectacolul cu cântecul „Iarna”.

Prezentarea a făcut-o Amalia, frumoasa Crăciuniță.

img_3995

A fost rândul spiridușilor și al Crăiesei Zăpezii.

A urmat Eric, renul lui Moș Crăciun.

Ne-au încântat cu gingășia lor fetele din rolul îngerașilor.

În final are loc întâlnirea fetiței cu Moș Crăciun.

La sfârșit, am fost cu toții mulțumiți. Ne-am bucurat de aprecierile spectatorilor, dar și de cele ale lui Andrei.

Pentru copii, acum a început adevărata petrecere. I-a bucurat foarte mult sosirea spiridușului lui Moș Crăciun.

Dar cel mai mult s-au bucurat de intrarea lui Moș Crăciun în scenă.

Ne-am simțit cu toții minunat. Am înțeles că serbarea evaluează talentul, munca și priceperea întregului colectiv de elevi, dar și de părinți și transfofrmă în plăcere și satisfacție străduința tuturor și a fiecăruia în parte.

img_4083-copie

FINICA ROTARU

Profesor pentru învățământ primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: