Din nou în excursie Voineasa, 23- 24 noiembrie 2012

„Niciodată toamna nu fu mai ” frumoasă ca în zilele de 23- 24 noiembrie 2012, zile în care am fost într-o minunată excursie.

Am pornit din Bucureşti spre Voineasa, cu un scop precis: să vizităm Hidrocentrala Ciunget.

Primul popas l-am făcut la Mănăstirea Ostrov- Călimăneşti, cea mai veche aşezare monahală din ţara noastră, ctitorie a lui Neagoe Basarab. Aici am aflat că insula pe care se află şi biserica a fost înălţată cu 6m în timpul construirii hidrocentralei Călimăneşti. 

Mănăstirea este protejată de o icoană făcătoare de minuni. Alte trei icoane, de o valoare artistică neînsemnată, se află în prezent la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti.

Următorul popas a fost la Hidrocentrala Ciunget.Aceasta este amplasată în subteran, la 140 m sub talvegul râului Latoriţa şi este centrala cu cea mai mare putere instalată de pe râurile interioare ale României. Am ajuns acolo cu microbuzul, coborând printr-un tunel. Pentru că bunicii unui coleg lucrează acolo, am avut acces în multe locuri care în mod obişnuit nu se vizitează şi am avut parte de un „tratament” special.


 

La pensiunea în care am fost cazaţi ne-am simţit ca în poveşti.

Dacă vă vom spune că în luna noiembrie au fost nişte zile superbe, ca de vară, nu veţi crede. Noi însă ne-am bucurat din plin de ele. Am fost în drumeţie în Voineasa şi ne-am jucat. Avem foarte multe poze. Vom face un album şi vă invităm să-l vedeţi pe facebook.

4 comentarii (+add yours?)

  1. ALISSA SI PATI
    Mai 22, 2011 @ 17:54:22

    ESTE FOARTE FRMOS!!!!

    Răspunde

  2. Lady Gaga
    Mai 22, 2011 @ 18:27:06

    This blog is awesome!I like these kids!

    Răspunde

  3. NICOLETA
    Dec 11, 2011 @ 21:43:41

    MULTUMIM DOAMNEI INVATATOARE.

    Răspunde

  4. Alina
    Noi 25, 2012 @ 18:49:42

    Va multumim frumos! A fost o excursie minunata! O asteptam cu nerabdare pe urmatoarea!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: