VIN SĂRBĂTORILE!!!

La ultima oră de dezvoltare personală, elevii mei au vrut să discutăm despre Moș Crăciun. Întrebându-i pe ei, am constatat că știu foarte puține lucruri: Moș Crăciun vine și aduce daruri copiilor cuminți, iar cei obraznici primesc cărbuni. Mi-au mai spus că anul acesta sunt hotărâți să stea la pândă să-l vadă pe moș. Chiar dacă au aflat câte ceva la ora de religie, nu asociază Crăciunul cu marea sărbătoare a creștinilor, Nașterea lui Iisus Hristos. Le-am promis atunci că voi scrie mai multe informații și mă țin de promisiune.

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus şi este prilej de a petrece în familie, lângă bradul împodobit, cu bucate tradiţionale, colinde şi daruri aşteptate atât de copii, cât şi de cei mari.

Ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiriduşii mai degrabă aşteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Astăzi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul credincios al satului lui Moş Crăciun.

Moş Crăciun este bătrân, foarte bătrân… El s-a născut acum multe sute de ani, nimeni nu mai ştie când şi unde anume.

Cu toate acestea se ştie că, ziua lui de naştere era sărbătorită la solstiţiul de iarnă, când soarele se face foarte mic, mic de tot, ca mai apoi să se nască din nou. Aşa credea lumea mai demult: că Moş Crăciun moare în fiecare iarnă şi se naşte iar şi iar. Şi că odată cu el chiar şi soarele moare şi reînvie, sub forma unui copilaş. Astfel, în fiecare an, în seara de Crăciun, Moşul e bătrân tare, iar la miezul nopţii el moare câteva clipe şi renaşte prin pruncul Iisus Hristos. În acelaşi timp, toată lumea reîntinereşte, se umple de viaţă şi de bogăţie: de aceea Moş Crăciun aduce daruri cu el. 

Casa lui Moş Crăciun, așa cum ştie toată lumea, se află la Polul Nord, în ţinuturi de zăpadă şi de gheaţă veșnică. Este o ţară albă, curată şi frumoasă, ca sufletele de copii. Acolo se zice că se află un arbore uriaş, lângă steaua polară, unde se întâlneşte cerul cu pământul. În fiecare seară de Ajun, Moş Crăciun pleacă prin lume cu daruri. Demult, tare demult, Moşul călătorea pe un măgar alb. Apoi, aducea daruri la copii călare pe un cal cu aripi de aur, care se hrănea cu spice de grâu adunate încă din timpul verii. Mai târziu, Moş Crăciun era adus de un cerb alb. Astăzi, vine mai mult pe o săniuţă trasă de reni care pot zbura pe cer. Câteodată, când se grăbeşte, vine şi cu o motocicletă sau cu o maşină, ba chiar cu un avion. Dar asta doar când este extrem de grăbit. De obicei, Moşul intră pe furiş, după ce copilaşii au adormit. Vine pe fereastră sau pe uşă, coboară pe horn şi lasă darurile lângă bradul împodobit.

Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii.

Rudolph este cel mai cunoscut dintre reni, , fiind conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.

Sărbătoarea Crăciunului a reprezentat dintotdeauna un prilej de bucurie pentru creștini, și mai ales pentru copii, care așteaptă cu nerăbdare, an de an, zilele în care merg să colinde, împodobesc bradul, se bucură de Nașterea Domnului, la o masă îmbelșugată de familie, în mijlocul celor dragi.

De sărbătoarea Nașterii Domnului sunt legate o mulțime de obiceiuri frumoase. În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti naşterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului şi Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus răsare” şi „Bună dimineaţa la Moş Ajun!” şi alte cântece, şi sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani. Copiii care merg cu „Steaua” își confecționează o stea mare din lemn, împodobită cu hârtie colorată și cu o icoană ce o înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul. Steaua amintește de acea stea care s-a arătat celor trei magi de la Răsărit, care s-au luat după ea și au ajuns la Bethleem, tocmai la nașterea Mântuitorului în ieslea cea săracă.

În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

Din curtea lui Moș Crăciun nu putea să lipsească bradul care, tradițional este asociat cu celebrarea Crăciunului. Este adus în case și decorat cu lumini de Crăciun (inițial erau lumânări, dar o dată cu evoluția tehnologiei, se obișnuiește folosirea becurilor led sau a diferitelor cabluri luminoase), ornamente, ghirlande, bomboane și dulciuri în perioada de dinainte de Crăciun. Tradiția spune că pomul de Crăciun se împodobește în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie. Un înger sau o stea poate fi pusă în vârful pomului, reprezentând îngerii sau steaua de la Betleem.

Și obiceiul de a se împodobi bradul este de dată relativ recentă și provine din țările germanice. Acesta își are obârșia în vechile credințe păgâne, care spuneau că bradul veșnic verde este un simbol al vieții. Bătrânii spun că lumânările şi luminiţele din bradul de Crăciun alungă răul din lume, din casă, din suflet.

Nu putem uita nici mâncărurile tradiționale, care nu lipsesc din nicio casă cu ocazia acestei sărbători. La noi, românii, tradiția cere ca purcelul să se taie cu câteva zile înaintea Crăciunului, mai precis de Ignat, pe 20 decembrie. Gospodinele pregătesc tot felul de bunatăți, între care la loc de cinste se află sarmalele, caltaboșii, toba, lebărul, cârnăciorii și friptura. La toate acestea se bea de obicei vin roșu, uneori fiert.

De Crăciun nimeni nu trebuie să fie supărat, ci toți să ne bucuram de Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos!

Sărbătoarea Crăciunului și a Anului Nou să vă găsească la ceas de bucurie alături de cei dragi!

Să vă aducă lumină în gânduri, căldură în suflet, sănătate și fericire!

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământ primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Gânduri spre sfârșit de carieră

Vine o vreme când te oprești și te întrebi: oare când a trecut timpul și de ce așa de repede.

Parcă mai ieri, 15 septembrie 1974, pășeam cu emoție pragul unei școli care îmi va rămâne veșnic în amintire, Liceul Pedagogic de Învățători „Alexandru Vlahuță”, din Bârlad.

Anii de liceu au trecut ca gândul și iată-mă posesoarea unei Diplome de Învățător și tânără dăscăliță. Și unde altundeva putem să-mi încep cariera decât în satul natal, fiind acum colegă cu foștii mei profesori din Școala Generală.

Nu aveam 19 ani împliniți, iar elevii mei din clasa aIII-a aveau 10 ani. Îmi vor rămâne în suflet ca fiind cei mai frumoși ani din toată cariera mea, chiar dacă nu era totul roz. Dimineața eram „tovarășa educatoare”, iar după- amiaza continuam ca „tovarășa învățătoare”. Predam la clase simultane, ne încălzeam în clasă făcând focul cu lemne în sobă, scriam pe o tablă de lemn pe care o vopseam în fiecare toamnă și o ștergeam cu borș proaspăt umplut ca să alunece creta, „toaleta” era pe delușor, în spatele curții, am crescut viermi de mătase, adunam măceșe de pe dealuri ca să putem obține lemne. Cu toate acestea eram fericiți. Îi respectam pe oamenii care mi-au încredințat copiii și nu-mi spunea nimeni pe nume, îmi iubeam elevii și mă jucam mult cu ei. Eram un copil un pic mai mare.

Nu pot descrie în cuvinte ce am simțit în momentul în care băiatul unei foste eleve din prima generație mi-a scris acest mesaj, fără să mă fi văzut vreodată. Ne-am cunoscut mult mai târziu.

„Mă strecor în penumbra timpului…Atunci când mama își preumbla mâinile ei frumoase și gingașe prin păru-mi și retrăim, fiecare la dimensiunea lui, amintirile ce ne leagă de primii ani de școală și descopăr că mamei mele i-ar trebui zile întregi să-mi împărtășească din incursiunile ei în acest periplu al copilăriei. Privesc în ochii ei și văd cu câtă intensitate și dragoste îmi povestește de acele jocuri,”De-a v-ați ascunselea” printre aleile cu lilieci înfloriți, alături de colegii ei, tovarășul director, și în mod special cu dumneavoastră, doamna învățătoare. Poate sunteti surprinsă precum și mama mea la rându-i, când a citit acele cuvinte frumoase exprimate cu atâta trăire și patos de dumneavoastră…Să nu uitati niciodată de dragostea și respectul mamei mele față de tot ce ați reprezentat și reprezentați pentru ea. Daca ea vă iubește, eu vă ador! Al dumneavoastră, Codrin Gabriel Talmaciu ..mesagerul mamei mele (Hriscu) Maricica Tălmaciu. Doamne ajută!”

După trei ani minunați, viața, sau poate soarta, mi-a îndreptat pașii spre București. Primii 5 ani am funcționat ca învățătoare suplinitoare la Școala Generală Nr. 71 de pe Calea Moșilor.

Altă experiență, alți ani de neuitat.

După cinci ani petrecuți aici, am bătut la poarta Liceului Industrial Nr. 32, devenit Liceul Teoretic „George Călinescu”, apoi Liceul Teoretic „Jean Monnet”. Am sosit aici în 1987 și n-am mai plecat.

În total, au trecut 42 de ani. Mulți?!… Puțini?!…O viață dedicată copiilor, părinților și școlii, cu tot ceea ce presupune: bucurii și necazuri, greutăți, împliniri și satisfacții. Câte puțin din fiecare. 10 generații de elevi, care m-au făcut să fiu mândră că le-am fost învățătoare. Toate acestea m-au făcut să uit nopțile nedormite, frământările și m-au făcut să merg înainte pe drumul pe care am pornit cu demnitate.

Gândul îmi zboară mereu spre o persoană specială, Doamna mea educatoare, Rodica Popa, un dascăl minunat, chiar dacă nu avea studiile cerute astăzi, Omul de la care am învățat să visez, să nu mă opresc din drum oricât de greu ar fi, să îmi respect elevii și să le ofer tot ce pot mai bun.

Nu este ușor să te dedici o viață unei cariere, iar spre sfârșitul ei să poți spune că ai lua-o de la capăt dacă ar fi să alegi din nou.

Am început un nou an școlar, cu o nouă generație de elevi și totodată ultima, atât ca va fi voia lui Dumnezeu să fie.

Mă voi adresa cu acest prilej părinților:

Ați adus copiii la școală și mi i-ați încredințat. Parcă vă și vedeam pe mulți dintre dumneavoastră rostind în gând: „am făcut-o și pe asta!” Se schimbă ceva din acest moment? Ei bine, Da! Din acest moment, copiii dumneavoastră încep o nouă etapă a dezvoltării lor. De acum și eu, alături de fiecare dintre dumneavoastră devin responsabilă pentru educația lor, atât pentru modul în care vor ști să spună un simplu Bună ziua!, cât mai ales în ceea ce privește bagajul de cunoștințe pe baza căruia se vor apleca în viață spre un domeniu de activitate sau altul. Responsabilitatea este mare, dar pot să vă asigur de toată implicarea, de toată obiectivitatea în demersul meu, de faptul că fiecare dintre copiii dumneavoastră va fi tratat fără urmă de deosebire față de ceilalți. Ochii mei îi vor cuprinde cu privirea pe toți, la fel, iar inima mea se va împărți în mod egal la 28, astfel încât fiecare să aibă locul lui.

Sper că veți fi alături de mine, că vom coopera ca niște adevărați parteneri care urmăresc același scop.

Vă doresc un an școlar plin de împliniri și vă îndemn să pornim la drum cu încredere.

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământ primar

Liceul Teoretic Jean Monnet din București

ȘCOLAR FĂRĂ GHIOZDAN- SĂPTĂMANA ȘCOALA ALTFEL

Ora de științe; elemente introductive ale noțiunilor de risc, asigurare, investiție la bursa de valori

O nouă clasă, o nouă Săpămână de Școală Altfel. Vom continua să o intitulăm Școlar fără ghiozdan.

Prima zi am dedicat-o cunoașterii, având ca invit un personaj îndrăgit, pe numele lui, Profesorul Trăsnit.

A venit și de data aceasta pregătit să-i încânte pe copii cu cele mai trăsnite experimente științifice destinate acestora, punând în practică partea teoretică a științei, predată la școală.

În prima activitate, Baloanele care se umflă singure, copiii au fost antrenați să descopere efectele reacțiilor chimice și gazul ce se emană din amestecul dintre oțet și bicarbonat de sodiu.

A urmat o altă activitate, cel puțin la fel de interesantă și de atractivă: Apa care seacă. Elevii au avut posibilitatea să afle ce este acela un praf absorbant și care sunt efectele reacției chimice în contact cu apa.

Următoarea activitate ne-a adus în atenție alte substanțe, alte amestecuri, alt rezultat remarcabil: un fel de slime, dar nu chiar; domnul profesor, trăsnit cum e, zicea că este ceva extraterestru. Nu l-am putut contrazice!

Păcat că nu putem introduce și filmulețele!

Nici nu am simțit cum a trecut timpul. Ora de științe alături de Profesorul Trăsnit a fost transformată din una obișnuită, într-o experiență de neuitat!

Activitățile desfășurate au contribuit la creșterea interesului copiilor pentru lumea științei prin experimentare și observare directă a universului în mediul înconjurător.

Experimentarea a fost combinată cu tehnici interactive și creative, asigurînd succesul activităților desfășurate.

În continuare, am avut ca invitat unul dintre părinți, domnul Alexandru Țârlea. Cu multă răbdare, le-a prezentat elevilor elemente de bază, introductive, în legătură cu ceea ce înseamnă RISC, ASIGURARE, INVESTIȚIE LA BURSA DE VALORI.

Elevii au primit informații despre mecanismul de funcționare a unei asigurări, principalele categorii de asigurări. A fost ușor pentru că s-au prezentat filmulețe simpatice cu animăluțe în rolurile principale, mesaje publicitare relevante ce ilustrează utilitatea asigurărilor. Cum jocul este o modalitate de învățare, elevii au participat la un joc de simulare a unei investiții la bursa de valori, folosind SPIDERLEI.

A fost o zi pe placul tuturor.

Finica Rotaru
Profesor pentru învățământul primar
Liceul Teoretic Jean Monnet

S-a încheiat un vis frumos: De-a arhitectura Mini

IMG_0506

Au trecut trei ani. Nici nu știu când s-au scurs. Fiecare an a avut fermecul lui dar, ultimul parcă a avut ceva aparte.

În primul rând, am avut doi prieteni minunați: arh. Florin Enache și arh. Micaela Borborici.

În al doilea rând, prin activitățile desfășurate, fideli în continuare poveștilor în care cred, copiii și-au manifestat curiozitatea pentru structuri geometrice din mediul natural și construit, și-au exprimat ideile prin realizarea unor produse creative, utilizând materiale și instrumente la îndemână ( hârtie, plastilină, materiale textile,…) și tehnici specifice artelor și arhitecturii.

Par lucruri serioase, pentru oameni mari: identificarea intuitivă a unor caracteristici ale mediului construit care sunt determinate de caracteristicile locuitorilor acestora; identificarea intuitivă a unor noțiuni specifice arhitecturii și urbanismului. Le-am realizat relativ ușor, pentru că am desfășurat activitățile jucându-ne individual, în perechi sau pe grupe, realizând mici machete pentru îmbunătățirea vederii în spațiu și a dimensionării corecte.

Iată câteva din proiectele realizate în acest an școlar:

Casa

 

Căsuța din cartofi

 

Căsuța păsărelelor

Căsuța supererou

Machete realizate individual sau pe grupe

Provocarea a venit aproape de sfârșitul anului școlar când am aflat că rebuie să realizăm lucrarea  de final de an, o machetă comună care să reprezinte o așezare umană, la care fiecare să-și aducă contribuția, fiind inspirată din caracteristicile locurilor și personajelor din poveștile noastre. Și iar am început să scriem povești, care de care mai interesante. Când au fost terminate, fiecare copil și-a prezentat povestea în fața celor prezenți. Să vezi discuții, schimburi de păreri, completări…Sorții au fost de partea lui Sabin. Povestea lui a fost cea mai interesantă. Și-a imaginat un oraș în trei etape, prezentând evoluția de la sat- mic orășel în devenire, la cea de oraș actual, terminând cu orșul verde- orașul naturii.

Activitățile premergătoare construirii machetei au fost organizate potrivit învățării experențiale, urmând structura observ și analizez, construiesc și prezint. S-a acordat o atenție deosebită punerii în practică a achizițiilor dobândite, exersării lucrului în echipă sau individual, în vederea realizării proiectului comun și prezentării acestuia. Discuțiile sub îndrumarea Micaelei s-au finalizat cu formarea grupelor de lucru, cu stabilirea rolului fiecărui membru al echipei și asumarea responsabilităților. S-a insistat pe comunicare, negociere, cooperare.

OrasulNaturii_NaghiSabin

A sosit și ziua prezentării machetei, eveniment ce a avut loc la Universitatea de Arhitectura din București.

Mai întâi am vizitat expoziția cu machetele realizate de către cei care au urmat cursul De-a arhitectura Mini sau De-a arhitectura în orașul meu.

După ce am ascultat prezentarea machetei altei grupe,  a venit rândul nostru să arătăm ce am lucrat. Ne-am descurcat de minune. I-am impresionat pe cei prezenți prin claritatea exprimării, prin felul în care am argumentat sau am răspuns la întrebări.

A fost rezultatul unei munci susținute, care a valorificat experiența dobândită în cei trei ani de arhitectura- mini. Am reușit să demonstrăm că toate activitățile desfășurate au fost punctul de sprijin al unor achiziții complexe, în contexte ale vieții reale, au susținut motivația și interesul elevilor pentru aceste ore, s-a pus accent pe dimensiunea integrată a cunoașterii.

Le mulțumim celor care ne-au fost alături și ne-au îndrumat: Florin și Micaela.

NLAO0540

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământul primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Întâlnire după 40 de ani de la terminarea liceului

IMG_0334

Și a venit anunțul: „ne întâlnim în data de…, la ora…, la sediul…, facem un tur la… și la…, apoi la restaurant”.

Bineînțeles că nu am mai avut astâmpăr până în data de 26 mai.

Noi am învățat în sediul vechi, Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahuță”, între anii 1974- 1978. Am fost clasă mixtă, chiar dacă a reușit doar un băiat- Marcel Cucu. Pe parcurs, ni s-a alăturat și Adrian Gheorghiu. Pentru o perioadă scurtă, s-a transferat și un coleg de la Liceul Pedagogic din Bacău- Marian. După afirmațiile doamnei profesoare Maria Corodescu, eram „crema cremelor, spuma spumelor, frișca friștilor”. Am avut șansa să avem la clasă profesori de elită, începând cu domnul diriginte Gheorghe Gohoreanu- Dumnezeu să-l odihnească!

Cu emoție, cu puțin timp înainte de ora 10, am pășit pragul noului sediu- Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”. M-a întâmpinat cu un zâmbet larg colega mea, Gabriela Pașca, directoarea liceului. Grupul celor prezenți a început să se lărgească.

Am făcut un prim popas în biblioteca liceului care poartă numele domnului diriginte Gheorghe Gohoreanu. A fost locul unde și-a petrecut mult timp, îndemnându-i pe elevi să citească, îndrumându-i, ca și pe noi, în munca de redactare a fișelor literare. A donat multe cărți bibliotecii.

Ne-am întors în cancelarie, însoțiți fiind de doamna profesoară Maria Corodescu- psihologie și pedagogie, de domnul profesor Virgil Vesel- biologie și de domnul Profesor Ghețău- muzică vocală.

IMG_0343

A urmat un discurs emoționant al domnului profesor Ghețău care ne-a prezentat realizări de seamă ale unor foști absolvenți. Cuvinte frumoase și neprețuite îndemnuri ne-a adresat și domnul profesor Virgil Vesel.

Doamna profesoară Maria Corodescu a preluat rolul dirigintelui și a început strigarea catalogului, nu înainte de a trece în revistă momente din viața noastră de liceeni. A adus chiar caietul de practică psiho-pedagogică din anul II al uneia dintre colegele noastre.

Rând pe rând, cele prezente ne-am amintit diferite momente plăcute petrecute alături de colegi și de distinșii noștri profesori. Alături de cei amintiți, adaug: domnul profesor Ștefan Cucoș- matematică, domnul profesor Giușcă Constantin- geografie, doamna profesoară Alexandrina Bâclea- chimie, domnii profesori de muzică vocală și instrumentală, de limbi străine, de fizică, de educație fizică, de desen, de lucru manual.

Le mulțumim tuturor pentru contribuția la pregătirea noastră de viitori învățători.

IMG_0339

Ca de obicei, Gabi ne-a pregătit și diplome.

IMG_0396

Colega mea, Adriana Arhire ne-a făcut o surpriză de proporții. A adus fața de bancă din anii de liceu, cu însemnările și cu numele noastre.

Au urmat pozele de grup.

Ne-am deplasat la cimitirul în care se află mormântul domnului diriginte. Cuvintele ar fi de prisos.

IMG_0377

Momentele frumoase ale întâlnirii au continuat la restaurant.

Emoționant, minunat, înălțător!!! M-am bucurat de fiecare clipă și le mulțumesc din suflet colegelor care au organizat întâlnirea, dar și celor care au făcut efortul de a participa.

Ne-am despărțit cu promisiunea celor prezenți că ne vom întâlni și anul viitor.

Până la întâlnirea viitoare, vă provoc să vă amintiți Imnul clasei noastre pe care l-am pregătit cu ocazia terminării liceului. Îmi amintesc că a fost cel mai frumos și am fost chemați și la cancelarie să-l cântăm.

Vă scriu puțin din el:

„Au trecut patru ani/ Și-am învățat că sunt în viață/ Și zile reci cu ploi și ceață/ Și-n suflete furtuni/ Și este greu să- nvingi/ Și știm că fericirea/ Poate că uneori ne doare/ Dar și tristețea-i trecătoare/ Să nu uitați, colegi!”

Aș adăuga că au trecut 40 de ani, dar ne-am recunoscut atunci când ne-am văzut și ne-am bucurat de fiecare clipă petrecută împreună.

La revedere, dragi profesori! La revedere dragi colege!

IMG_0381

Cu drag,

Finica Rotaru

Săptămâna Școala Altfel: Șoala apicolă, Criminalist pentru o zi

 

 

O activitate mult așteptată de copii a fost atelierul Școala apicolă, o interesantă activitate desfășurată cu ajutorul familiei Stoica.

Simpla aranjare a materialelor aduse în clasă a stârnit curiozitatea tuturor.

 

 

Mai întâi am aflat lucruri generale despre structura socială și despre organizarea familiei de albine.

 

 

A urmat polenizarea, o problemă foarte importantă. O albină are 6 piciorușe: două în față, două la mijloc și două în spate. De asemenea, tot corpul ei este acoperit cu niște perișori. Când ajung pe flori să culeagă nectarul, se umplu cu polen și îl împrăștie, făcând astfel polenizarea( ajută plantele să se înmulțească).

 

 

Ne-au fost prezentate mai multe feluri de stupi.

 

 

Foarte interesant a fost cel pregătit în mod special pentru ca noi să putem vedea albinuțele la lucru.

 

 

Am aflat cum se formează săculeții cu polen pe piciorușele din spate și cum încearcă apicultorii să-l adune  cu ajutorul colectorului. Acesta se așază în fața stupului. Albinele încearcă să intre în stup, dar nu pot să treacă cu săculeții de polen, care nu încap prin găurile colectorului. Cu toate acestea, nu se colectează decât cam 30% din ceea ce adună albinele, deoarece au găsit șiretlicuri care să le ajute să se strecoare cu polenul. Au nevoie de el să se hrănească.

 

 

Am văzut câteva din uneltele folosite de către apicultori, dar și produsele stupului.

 

 

 

 

Cel mai mult ne-a plăcut atunci când fiecare copil a fost invitat să guste din delicioasa miere de albine sau din polen.

 

 

La fel de mult ne-am bucurat atunci când am aflat că, prin participarea noastră la acest atelier, am contribuit la strângerea de fonduri pentru un coleg din liceul nostru care suferă de o boală incurabilă.

După o scurtă pauză, a urmat una dintre cele mai așteptate acivități: întâlnirea cu câțiva polițiști de la Institutul Național de Criminalistică. Iată-i pe Cristina, Valentin și Ionuț.

IMG_0237

Ne-au impresionat uniformele, toate instrumentele pe care le-au adus la noi în clasă, dar și fețele lor zâmbitoare și prietenoase pe tot parcursul activității.

 

 

După ce s-au prezentat și ne-au spus cu ce se ocupă, ne-au informat că urmează să aflăm mai multe lucruri despre felul în care ridică amprentele de la fața locului pentru a-i prinde pe cei care săvârșesc diferite infracțiuni: furt, omor, bătaie.

Așa am aflat că există mai multe tipuri de amprente: cele de pe degete ( mai multe forme: arc, cerc, munte), cele palmare, talpare, urme de urechi sau urme de buze. Toate aceste amprente sunt unice. Copiii i-au surprins pe invitați prin răspunsurile pe care le-au dat cu privire la  amprente. Au știut să spună, pentru fiecare tip de amprentă, cum poate să rămână la fața locului.

 

 

Apoi ni s-a explicat cum se procedează pentru ridicarea amprentelor de pe geam sau de pe hârtie. Ba, mai mult, ne-au exemplificat. Prima amprentă a fost chiar a doamnei învățătoare.

 

 

Apoi, pe grupe, copiii și-au pus amprenta pe o foaie de hârtie și  au analizat-o.

 

 

Surpriza de final a fost uriașă. Fiecare a primit o diplomă cu titlul de CRIMINALIST PENTRU O ZI. Semnătura titularului a constat în impresiunea papilară, adică punerea amprentei.

 

 

IMG_0322

Acest atelier interactiv a fost pe placul tuturor. Ne-ar dori să se repete. Mulțumim Institutului Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, mulțumim Cristinei, lui Ionuț și lui Valentin!

IMG_0314

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământul primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Săptămâna Școala Altfel: Șoala apicolă, Criminalist pentru o zi

 

 

O activitate mult așteptată de copii a fost atelierul Școala apicolă, o interesantă activitate desfășurată cu ajutorul familiei Stoica.

Simpla aranjare a materialelor aduse în clasă a stârnit curiozitatea tuturor.

 

 

Mai întâi am aflat lucruri generale despre structura socială și despre organizarea familiei de albine.

 

 

A urmat polenizarea, o problemă foarte importantă. O albină are 6 piciorușe: două în față, două la mijloc și două în spate. De asemenea, tot corpul ei este acoperit cu niște perișori. Când ajung pe flori să culeagă nectarul, se umplu cu polen și îl împrăștie, făcând astfel polenizarea( ajută plantele să se înmulțească).

 

 

Ne-au fost prezentate mai multe feluri de stupi.

 

 

Foarte interesant a fost cel pregătit în mod special pentru ca noi să putem vedea albinuțele la lucru.

 

 

Am aflat cum se formează săculeții cu polen pe piciorușele din spate și cum încearcă apicultorii să-l adune  cu ajutorul colectorului. Acesta se așază în fața stupului. Albinele încearcă să intre în stup, dar nu pot să treacă cu săculeții de polen, care nu încap prin găurile colectorului. Cu toate acestea, nu se colectează decât cam 30% din ceea ce adună albinele, deoarece au găsit șiretlicuri care să le ajute să se strecoare cu polenul. Au nevoie de el să se hrănească.

 

 

Am văzut câteva din uneltele folosite de către apicultori, dar și produsele stupului.

 

 

 

 

Cel mai mult ne-a plăcut atunci când fiecare copil a fost invitat să guste din delicioasa miere de albine sau din polen.

 

 

La fel de mult ne-am bucurat atunci când am aflat că, prin participarea noastră la acest atelier, am contribuit la strângerea de fonduri pentru un coleg din liceul nostru care suferă de o boală incurabilă.

După o scurtă pauză, a urmat una dintre cele mai așteptate acivități: întâlnirea cu câțiva polițiști de la Institutul Național de Criminalistică. Iată-i pe Cristina, Valentin și Ionuț.

IMG_0237

Ne-au impresionat uniformele, toate instrumentele pe care le-au adus la noi în clasă, dar și fețele lor zâmbitoare și prietenoase pe tot parcursul activității.

 

 

După ce s-au prezentat și ne-au spus cu ce se ocupă, ne-au informat că urmează să aflăm mai multe lucruri despre felul în care ridică amprentele de la fața locului pentru a-i prinde pe cei care săvârșesc diferite infracțiuni: furt, omor, bătaie.

Așa am aflat că există mai multe tipuri de amprente: cele de pe degete ( mai multe forme: arc, cerc, munte), cele palmare, talpare, urme de urechi sau urme de buze. Toate aceste amprente sunt unice. Copiii i-au surprins pe invitați prin răspunsurile pe care le-au dat cu privire la  amprente. Au știut să spună, pentru fiecare tip de amprentă, cum poate să rămână la fața locului.

 

 

Apoi ni s-a explicat cum se procedează pentru ridicarea amprentelor de pe geam sau de pe hârtie. Ba, mai mult, ne-au exemplificat. Prima amprentă a fost chiar a doamnei învățătoare.

 

 

Apoi, pe grupe, copiii și-au pus amprenta pe o foaie de hârtie și  au analizat-o.

 

 

Surpriza de final a fost uriașă. Fiecare a primit o diplomă cu titlul de CRIMINALIST PENTRU O ZI. Semnătura titularului a constat în impresiunea papilară, adică punerea amprentei.

 

 

IMG_0322

Acest atelier interactiv a fost pe placul tuturor. Ne-ar dori să se repete. Mulțumim Institutului Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, mulțumim Cristinei, lui Ionuț și lui Valentin!

IMG_0314

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământul primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Săptămâna Școala Altfel: Vizită la Muzeul Național al Pompierilor, Vizită la Fabrica de croissante 7 Days, Vizită la Observatorul astronomic Amiral Vasile Urseanu

O nouă zi, o altă aventură. Dis de dimineață am urcat în autocar și am pornit spre Muzeul Național al Pompierilor.

Pentru că am ajuns prea devreme, am servit mai întâi micul dejun.

Foișorul de Foc, cea mai înaltă clădire din București la momentul ridicării, a servit ca observator al incendiilor între anii 1892- 1910 și ca post de pompieri până în 1936.

Construcția este impunătoare. Are la sol un diametru de 17 m, iar zidăria peretelui are grosimea de 3,20 m.

În anul 1892, s-a amenajat aici postul de intervenție la foc, existând la parter 2 pompe manuale hipo montate pe trăsuri, o saca pentru transportul apei la foc, 6 cai și magazia cu echipament.

Am ascultat cu atenție explicațiile cu privire la Focul cel Mare- cel mai mare incendiu din istoria modernă a Capitalei. Acesta a izbucnit la 23 martie, 1847, de Paște, când un băiețel s-a jucat cu pistolul și a provocat un dezastru.

Documentele istorice consemnează că focul nu a putut fi stins timp de câteva săptămâni, iar pământul s-a răcit abia după încă o săptămână.

Oficial, flăcările au ucis 15 oameni, alte zeci de oameni au suferit arsuri și peste 2000 de clădiri au fost făcute scrum.

Anton Pann a fost martor ocular și a descris ulterior cum a ars un sfert din Capitală. Jurnalul său este păstrat în acest muzeu.

În interior se află o expoziție permanentă în 7 săli. Traseul de vizitare pe care l-am parcurs și noi, este în spirală, de la etajul 6 către parter. Cei curajoși au ieșit și pe balcon pentru a vedea Bucureștiul de la înălțime.

Sunt expuse numeroase obiecte, documente, fotografii, care arată cum a evoluat organizarea oamenilor în lupta cu focul, tehnica de intervenție, precum și intervenția pompierilor militari în momente de referință ale istoriei naționale.

Cu siguranță, am reținut că nu trebuie să ne jucăm cu focul, cum trebuie să procedăm în caz de incendiu.

Am mers mai departe pe drumul cunoașterii și am ajuna la Fabrica de croissante 7 Days situată în apropiere de Domnești.

Cu toții savurăm croissantele delicioase și pufoase, cu cremă bogată de cacao sau umpluturi variate.

Încă nu s-a ajuns la un consens cu privire la momentul și locul apariției croissantului, dar s-a căzut de acord asupra unei legende. Se spune că armatele otomane asediau Viena și săpaseră un tunel pe sub zidul de apărare. Un brutar care a auzit zgomotul, a alertat comunitatea și tunelul a fost distrus. Apoi, brutarul a făcut și a copt cornuri în formă de semilună, cu care a fost sărbătorită victoria.

Produsul a devenit popular în Franța sub numele de croissant, fiind adus de către Marie Antoinette la curtea regelui Louis XVI.

Abia în anii 1920, produsul a căpătat forma afânată cunoscută astăzi.

Ca să intrăm în fabrică și să urmărim procesul de producție, a trebuit mai întâi să ne echipăm corespunzător.

Apoi i-am urmărit pe cei care munceau, fiecare la locul lui, pentru a se obține croissantele. Totul pare simplu. Se iau ingredientele necesare ( făină, zahăr, sare, margarină sau unt, drojdie și gheață în locul apei). Se pun toate în niște vase mari, numite malaxoare și se frământă aluatul. Urmează un traseu al acestuia prin mai multe mașini, prilej cu care se fac foile, se taie fâșii, apoi triunghiuri, se rulează, se lasă să crească timp de câteva ore, apoi se vâră la cuptor. După ce se răcesc, se umplu cu cremă și se trimit la ambalare. Ușor de zis, dar trebuie multă răbdare și atenție din partea lucrătorilor.

Ne-am delectat cu croisantele primite direct de la ambalare, apoi am primit cu toții cadouri: pungi cu croissante și prăjiturele.

Am plecat spre ultimul obiectiv al zilei: Observatorul astronomic Amiral Vasile Urseanu, o instituție muzeistică destinată popularizării astronomiei ce oferă doritorilor posibilitatea de a urmări prin lunetă spectacolul bolții cerești.

Am urcat pe terasă de unde am observat, rând pe rând, Soarele.

Apoi am intrat în două săli ale muzeului pentru a vedea imagini cu Sistemul solar, pentru a afla și alte informații.

La plecare, am fost invitați să mai venim, în serile cu cer senin, să vedem Luna, planetele și alte obiecte cerești, stele duble, roiuri stelare.

Pe tot parcursul zilei ne-au fost alături Claudiu și Ioana de la Asociația Prietenii Tăi. Ne-am jucat în autocar, dar și afară, am servit masa, am primit baloane, ne-au ajutat, ne-au supravegheat și le mulțumim.

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământul primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Săptămâna Șoala Altfel- Vizită la Muzeul Sportului

IMG_9938

Am trecut de multe ori pe lângă clădirea Comitetului Olimpic Român. Nimic din exterior nu te lasă să bănuiești ce minunății se află în interior: Muzeul Sportului- deținătorul unui adevărat tezaur de bunuri culturale, care atestă vechimea și amploarea mișcării sportive din țara noastră.

Cu emoție, am pășit în interior.

Ne-a întâmpinat gazda noastră, Valentina.

IMG_9942

Am avut ocazia să aflăm despre performanțele și marile personalități ale sportului românesc, de contribuția românilor la dezvoltarea olimpismului modern, vizitând expoziția dedicată bogatei istorii a sportului românesc. Am admirat numeroasele exponate care marchează momentele și personalitățile reprezentative ale sportului românesc.

Ne-a impresionat povestea lui Dumitru Dan, globe- trotter român, care a obținut titlul mondial pentru înconjurul lumii pe jos, prin mijloace materiale proprii, performanță neegalată, fiind înscris în Cartea Recordurilor. Și cum să nu te gândești la el cu admirație, când ți se spune că a călătorit prin 5 continente, peste 3 oceane, prin 74 de țări, 30 de colonii și prin 1500 de orașe, a rupt 497   de perechi de opinci și 28 de costume naționale?

Unii copii au spus că nu se poate ca cineva să sară 1.90m în înălțime atunci când au aflat despre performanța Iolandei Balaș.

IMG_9974.JPG

În muzeu se află, în ordine cronologică, informații despre toți sportivii români medaliați de-a lungul timpului la edițiile Jocurilor Olimpice la care țara noastră a participat, medalii, diplome, obiecte și echipamente sportive , fotografii, însemne sportive cu care se identifcă sportivii români. Ne-a atras atenția, printre altele, pașaportul comun cu care s-au deplasat fotbaliștii români la primul campionat mondial la care au participat.IMG_9951

Iată și alte  imagini sugestive din acest muzeu.

În final, am fost invitați să vizionăm un film în care am făcut cunoștință cu toți campionii noștri olimpici. Pot să vă spun că eu, copil fiind, am trăit bucuria de a afla despre unele din aceste performanțe, ascultând comentariile la radio. Elevii mei au trăit din plin aceste momente vizionând filmul și de multe ori i-am auzit exclamând și chiar aplaudând.

IMG_9975

Surprizele nu s-au terminat aici. Am mers pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf.

IMG_9986

Mai întâi am vizitat vestiarele sportivilor și sala de forță.

Apoi am dat năvală pe teren. Cred că este suficient să vedeți imaginile.

Am aflat că sportivii se ghidează după  niște principii: respect, integritate, cinste, lucru în echipă, solidaritate. Am fost îndrumați să le repectăm și noi, atât la școală, cât și în viața de zi cu zi.

A fost o zi minunată. Le mulțumim tuturor celor care ne-au făcut această bucurie.

TQOU9560

Finica Rotaru

  Profesor pentru învățământul primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Săptămâna Școala Altfel-Atelier de mozaic

IMG_9826

Întâlnirea cu doamna Elena Mălureanu ne-a oferit prilejul de a primi câteva informații prețioase despre mozaic.

Mozaicul este arta de a crea imagini prin asamblarea unor piese mici din sticlă colorată, piatră, gresie sau alte materiale. Mozaicul poate fi considerat o tehnică de artă decorativă, o parte a designului de interior sau un simbol cultural și spiritual (de exemplu, în catedrale). Piese mici, de obicei de formă cubice, de diferite culori și materiale, cunoscute sub denumirea de tesserae (diminutiv tessellae), sunt folosite pentru a crea aceste opere de artă.

Cele mai vechi modele de mozaicuri făcute din diferite materiale au fost găsite în templele din Abra, Mesopotamia și datează din a doua jumătate a mileniului al treilea înainte de Hristos. Aceste opere constau într-un amalgam de piese colorate, scoici și fildeșuri. Săpăturile desfășurate la Susa și Chogha Zanbil au evidențiat apariția primelor dale smălțuite, ce datează din jurul anilor 1500 înainte de Hristos.

Totuși, modelele de mozaicuri nu au fost utilizate până în timpul Imperiului Sasanid și al romanilor.

Mozaicuri din secolul al patrulea înainte de Hristos au fost găsite în orașul-palat Aegae, din Macedonia , unde decorau podeaua vilelor elenistice. Altele au mai fost găsite în locuințele din Roma Antică din zona Angliei. Mozaicul Frumoasa din Durrës, descoperit în orașul Durrës din Albania în 1916, este un exemplu rar al expresionismului din Lumea Antică. Podele din mozaicuri splendide au fost descoperite în vilele romane din Africa de Nord, mai exact în Cartagina, și pot fi văzute în colecțiile foarte extinse de artă din Muzeul Bardo din Tunis, Tunisia. În Roma, Nero și arhitecții săi au folosit mozaicurile pentru acoperirea suprafețelor pereților și plafoanelor din renumita clădire Domus Aurea, construită în anul 64. Mozaicurile din Villa Romana del Casale din Sicilia alcătuiesc cea mai mare colecție de mozaicuri din Imperiul Roman târziu, și aparțin Patrimoniului UNESCO. Marea villa rustica, ce a fost probabil a fost deținută împăratul Maximian, a fost construit la începutul secolului al patrulea. Mozaicurile au fost acoperite și protejate timp de 700 de ani de pământul depus în timpul unei alunecări de teren ce a avut loc în secolul al XII-lea. Cele mai importante mozaicuri sunt Scena de circ, Scena Marii Vânători, lungă de 64 de metri, Micul Vânător, Munca lui Hercule și faimoasa Fete în bikini, ce reprezintă fete exersând. Peristilul, apartamentele imperiale și termele au fost decorate, de asemenea, cu mozaicuri mitologice ornamentale. Alte mozaicuri romane valoroase provenite din Sicilia au fost descoperite pe podeaua Pieții Victoria din Palermo. Cele mai importante mozaicuri dintre acestea îl reprezentau pe Orfeu, Vânătoarea lui Alexandru cel Mare și Cele Patru Anotimpuri.

În 1913, mozaicul Zliten, faimos pentru scenele ce reprezentau lupta gladiatorilor, dar și scene de vânătoare, a fost găsit în orașul Zliten, din Liban. În 2000, arheologii ce lucrau în Leptis Magna, din Libia, au descoperit un mozaic lung de 30 picioare în culori vii, făcut cel mai probabil în secolul 1 sau 2 după Hristos. Acesta reprezintă lupta dintre un războinic și un cerb, patru tineri ce luptă cu un taur sălbatic și un gladiator ce se odihnește, utitându-se uimit la adversarul său mort. Mozaicul decora pereții unei piscine unei camere de baie dintr-o vilă romană. Acest mozaic a fost declarat de către savanți drept unul dintre cele mai bune mozaicuri văzute vreodată – o operă de artă ce se poate compara cu capodopera „Mozaicul lui Alexandru”, din Pompeii. Mozaicurile descoperite recent în Zeugma, Commagene, sunt, de asemenea, foarte frumoase și expresive.

Mozaic se numește o lucrare de tehnică decorativă, care constă în ansamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț sau de alte materiale, de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic, care formează figuri geometrice, flori, imagini cu reprezentări zoomorfe sau antropomorfe etc. Pe lângă calitățile artistice, mozaicul are o mare rezistență la umezeală și la uzură.

Mozaicurile bizantine, ca și întreaga artă bizantină, se axează pe reprezentări religioase, de icoane.

Mozaicurile islamice, ca și întreaga artă islamică, unde Coranul interzice reprezentările umane sau animaliere, se bazează pe motive geometrice complexe, arabescuri inspirate de formele vegetale și inscripții caligrafice, asociate cu cadre ornamentale.

La începutul secolului XX, curentul Art Nouveau a redescoperit mozaicul, pe care l-a adaptat noului stil artistic.

După atâtea informații, să trecem la treabă. Am început cu începutul: pregătirea meselor pentru lucru, distribuirea materialelor, indicații de lucru. Mai întâi ne-am făcut o schiță.

Apoi am primit bucățelele de ceramică și am început să lucrăm sub atenta supraveghere a doamnei Elena.