Când părinții se implică…(3)

IMG_8635

Activitatea de azi m-a dus cu gândul la copilărie. Mi-am amintit că niciodată nu am avut un brad împodobit. Singura casă din sat unde se împodobea bradul era cea a primarului de atunci al comunei, om important din satul meu și o spun cu mândrie. Nu știu de unde îl aducea pentru că în pădurile ce înconjoară satul nu erau brazi.

Am acceptat cu plăcere imensă defășurarea atelierului de azi, activitate pregătită tot din inițiativa și cu participarea părinților.

Vedeta zilei a fost bradul.

IMG_8546

Pe lângă lucrurile cunoscute de toată lumea,  din prezentarea făcută cu atâta minuțiozitate de către doamna Anișoara Badea, am aflat lucruri pe care nu știam că nu le știu.

Primul brad de Crăciun care a fost împodobit în modul în care îl cunoaștem astăzi și adus în casă,  a fost în secolul XVI, în Germania.

Povestea spune că, un preot german, Martin Luther, se întorcea acasă în noaptea de Crăciun.  Mergând prin pădure și privind în sus spre cer, a văzut stelele care străluceau printre ramurile copacilor. Lumina lor i-a amintit de Iisus. Ajuns acasă, a povestit copiilor lui și împreună au decorat un brad în care au pus lumânări în locul stelelor.

Cu toții am fost numai ochi și urechi, nu cumva să ne scape vreo informație.

De asemenea, am aflat că există un conifer, prezent pe malul lacurilor din parcurile bucureștene care își schimbă culoarea frunzelor toamna și își pierde coroana iarna . Acesta este chiparosul de baltă.

Ne-am amintit și de Moș Crăciun și de spiridușii lui.

Dar am avut și noi spiridușele noastre.

IMG_8656

În continuare, am aflat că primii brazi de Crăciun au fost împodobiți cu turtă dulce și mere învelite în aur. ( Le povestisem eu elevilor mei despre nucile și merele poleite pe care le agățau oamenii în brad în locul globurilor de azi, precum și de lumânările prinse de crengile bradului în locul instalațiilor). În vârful bradului s-a așezat inițial o reprezentare a lui Iisus,  care apoi a fost înlocuit de un înger. Astăzi se folosește pentru decorarea vârfului bradului o stea care amintește de povestea magilor. Sigur o știți!

A sosit momentul să aflăm informații despre turta dulce.  Aceasta se prepară folosind ghimbir, cuișoare, scorțișoară, nucșoară. Ghimbirul este rădăcina unei plante originară din sudul Asiei si India. Are proprietăți terapeutice fiind  folosit încă din Evul Mediu pentru  tratamentul indigestiilor.

IMG_8559

Turta dulce se vindea în farmacii și mănăstiri.

Ne-am încântat privirea cu diferite forme de turtă dulce, care mai de care mai frumos colorate.

Nu putea să lipsească tocmai căsuța din turtă dulce din poveste. Ne-am amintit-o și pe asta!

IMG_8560

Acestea fiind spuse, am trecut la prima parte a atelierului de azi, la decorarea steluțelor și a oamenilor de zăpadă din turtă dulce. Dacă trăgeai cu coada ochiului, îi vedeai pe năzdrăvanii care nu rezistau tentației de a duce la gură tuburile ce conțineau coloranții.

De mii de ani oamenii au folosit crenguțe de brad pentru  a-și decora casele în timpul sărbătorilor de iarnă. Am realizat și noi câte un aranjament.

Doamna Petra Pădure ne-a oferit indicațiile necesare.

Cu puțin ajutor primit din partea mămicilor prezente, ne-am descurcat de minune.

Avem cu ce să ne mândrim!

Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat direct sau ne-au însoțit cu gândul și au regretat că nu au putut să fie de față.

mult. inima

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământ primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

 

Anunțuri

Când părinții se implică (2)

IMG_8435

Bunele practici trebuie continuate. Așteptarea lui Moș Nicolae a adus împreună copii, mămici sau  bunici, cu dorința de a confecționa cizmulița pentru cadouri.

Mai întâi am ascultat Legenda lui Moș Nicolae.

Am trecut la treabă, la început mai temători parcă. Aveam tiparul, dar era greu de decupat. Aveam mesele pline de materiale, dar parcă nu știam ce trebuie să facem cu ele.

Așa că au intrat mămicile în acțiune.

„Ce facem, suratelor? Trebuie să le sărim în ajutor! Cum să se descurce ei singuri?”

IMG_8365

„Parcă singur nu m-aș pricepe!…”

IMG_8357

„Fata mea se descurcă!!!”

IMG_8364

„Merge și de unul singur!”

Parcă tot cu mama, cu bunica, cu sora mai mare este mai bine!

Lucram de zor și ascultam „Cântecul ghetuțelor”.

Gata! Priviți ce minunății am creat!

Nu i-am uitat nici pe cei care nu au venit azi la școală, fiind bolnavi. Am lucrat și pentru ei.

Veseli, nevoie mare!

„Mânca-i-ar mama, frumoși mai sunt! Și ce-au lucrat!!!”

Cum să nu te bucuri când îi vezi împreună!

De multă vreme nu am văzut atâta implicare, atâta emoție și bucurie, atât pe chipurile copiilor, cât și pe cele ale adulților. Nici nu-ți dădeai seama cine este mai mândru, mai fericit.

Cu siguranță, copiii se vor bucura foarte tare când vor intra mâine în clasă.

Vă mulțumesc pentru că și de data aceasta ați răspuns PREZENT!

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământ primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Și profesorii au fost elevi

 

Mereu le spun elevilor mei că nu m-am născut învățătoare.

Am fost un copil obișnuit care a văzut lumina zilei într-un vechi sat de răzeși, pe care l-aș descrie precum Ion Creangă ca fiind un sat „întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti hora, dar și suveica…”.

Eram precum Smărăndița: ” o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întreceam mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii”.

Grădinița și cursurile școlii primare le-am urmat în satul natal.

 

Am început școala gimnazială în județul Iași și am finalizat-o la mine în comună- Tăcuta, Județul Vaslui.

 

Încă din grădiniță mi-am dorit să învăț copiii, așa cum făcea doamna educatoare Rodica Popa. Așa se face că, în 1974, am plecat la Bârlad cu marea dorință de a urma cursurile   Liceului Pedagogic. Deși nu-mi dădea nimeni nicio șansă, am reușit și timp de patru ani am fost elevă la Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahuță”.

 

În 1978, m-am întors în satul meu ca tânără învățătoare, demnă urmașă- zic eu- a altor consăteni.

20953287_1495146517244141_6561099749192520853_n

Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la înființarea școlii din comuna Tăcuta, Județul Vaslui- Școala Gimnazială Sfântul Andrei, sărbătoare la care am avut onoarea să fiu invitată de către domnul director Lucian Iftene.

IMG_8214

O primire caldă, așa cum știu românii să facă: am fost întâmpinați cu pâine și sare de către doi elevi frumoși îmbrăcați în minunate costume naționale.

IMG_8207

Prilej de reîntâlnire cu domnii profesori, cu foști colegi, cu foști elevi.

Cu deosebită emoție am trecut pragul clasei în care am învățat și m-am așezat în bancă. Alt mobilier și alte condiții: apă curentă, mobilier modular, supraveghere video, mijloace de învățământ moderne, laborator de informatică…

IMG_8297

Elevii școlii au prezentat un program artistic înălțător pe scena căminului cultural din comună. Au recitat, au cântat dumnezeiește cântece patriotice demult uitate de unii (eram cu o zi înainte de 1 Decembrie ), de-mi venea să merg lângă ei pe scenă, au dansat.

Ne-am întors la școală. Mai întâi, s-a adus un omagiu celor care au slujit școala și au trecut la cele veșnice.

IMG_8244

A urmat înmânarea diplomelor de excelență și de  onoare, prilej de a afla de la cei prezenți despre realizările lor: profesori și foști elevi.

Nu putea să lipsească tortul aniversar.

IMG_8284

A fost o zi minunată. La realizarea activității și-au adus contribuția cadrele didactice ale școlii, coordonate de inimosul director, numărul celor implicați fiind cu mult mai mare.

Nu pot decât să mulțumesc și să doresc Școlii Gimnaziale „Sfântul Andrei” din Comuna Tăcuta, Județul Vaslui un sincer și călduros „La mulți ani!” și multe realizări mai departe.

Elevul prezentator spunea la un moment dat că profesorii deschid ușa școlii, dar elevii trebuie să intre.

Continui și spun că ușile școlilor au fost, sunt și vor fi mereu deschise pentru dragii noștri învățăcei. Nu le rămâne decât să pășească cu încredere și cu dorința vie de a sorbi din cupa plină a înțelepciunii.

24294031_1571385822969417_364010258996214733_n

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământ primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Proiectul- instrument de evaluare

Proiectul, ca instrument de evaluare, conferă deschidere muncii noastre, oferă elevilor posibilitatea de a demonstra ce știu, ce știu să facă. Elevii sunt puși în situația de a rezolva sarcini individual sau în grup, demonstrând capacitățile cognitive, sociale și practice pe care le au.

Este o activitate amplă care începe în clasă, prin definirea și înțelegerea sarcinilor de lucru.

Cărui copil nu-i place să coloreze? Pornind de la această idee, am zis că ar fi foarte potrivită realizarea unui proiect cu tema Cartea mea de colorat. Am ales varianta realizării individuale.

S-a precizat că fiecare elev trebuie să se gândească la întâmplările pe care vrea să le ilustreze.

Ilustrațiile trebuie realizate cu creionul.

Fiecare ilustrație va fi însoțită de cel puțin un enunț potrivit, scris cu stiloul.

Se va realiza o copertă pe care se va scrie titlul cărții, numele autorului, se va face un desen reprezentativ.

Va urma prinderea paginilor într-o copertă.

S-a stabilit timpul de lucru: șase săptămâni.

Proiectul se finalizează în clasă prin prezentarea lui în fața colegilor.

IMG_8022

Tematica a fost variată.

1.Animale

2.Plante

IMG_8054

 

3.Sport- călătorii- artă

4.Vacanța

5.Natură- Univers

6.Dezvoltare personală

7.Transport

9.Rechizite

10.Alte teme

IMG_8051

Nimeni nu a scăpat de întrebările colegilor: „De unde ți-a venit ideea?”; „Dacă ai fi scriitor, ai publica această carte?”; „Vei continua cu alt volum?”; „Ce te-a inspirat să ilustrezi aceste întâmplări?”

Proiectul ca instrument de evaluare nu se poate aplica permanent, dar aduce satisfacții dacă subiectul propus prezintă interes pentru elevi, sunt nerăbdători să creeze un produs de care să fie mândri.

Este o metodă alternativă de evaluare care scoate elevii și cadrul didactic din rutina zilnică.

Deja suntem cu gândul la realizarea următorului proiect: Cartea personajelor îndrăgite.

Succes!

IMG_6483 - Copie

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământul primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Când părinții se implică

IMG_7917

 

Nu am fost niciodată o răsfățată a părinților. Nu am avut nici probleme majore cu dumnealor. Însă, ca urmare a unor anumite experiențe, am emoții de câte ori primesc un mesaj. Nu știu la ce să mă aștept. Uneori însă se întâmplă așa:

„Doamna învățătoare, am văzut că urmează la dezvoltare personală Igiena alimentației. Am pregătit un material informativ- ppt. și câteva activități practice. Suntem mai mulți părinți care dorim să ne implicăm în acest proiect. Se poate?”

Se poate refuza așa ofertă? Lucrăm cu copiii a căror curiozitate nu are margini. Își pun tot felul de întrebări. Răspunsul îl pot afla citind în cărți, întrebând alte persoane, căutând pe internet…Dar mai interesant este să-l afle experimentând. Dar, nu se efectuează experimente fără adulți în preajmă!!!

 

Atenție! Vi se pregătește ceva!

Mai întâi,  informații despre alimentație, oferite cu generozitate de către mama Irinei.

IMG_7866

Copiii au vizionat, au ascultat explicațiile, au participat la discuții, după puterile lor. Și au un bagaj informativ impresionant unii dintre ei!

Asistența tehnică a fost asigurată de mama Biancăi.

IMG_7838

Fișa de lucru pregătită i-a pus în situația de a demonstra ce au învățat.

Au urmat experimentele. Mama lui David s-a ocupat de pregătirea materialelor necesare.

Copiii au fost îndrumați cu atenție să descopere prezența amidonului în diferite alimente. Au primit câte o farfurie pe care se aflau ingredientele: boabe de orez, pîine, paste făinoase, măr, țelină, păstârnac, zahăr. De asemenea, au primit un pahar ( în care s-a pus apă),  o linguriță și  o pipetă. În paharul cu apă s-au adăugat câteva picături de tinctură de iod. Ca niște adevărați laboranți, au amestecat cu lingurița, au luat în pipetă soluție din pahar și au pus picături pe alimentele din farfurie. În contact cu amidonul, soluția și-a schimbat culoarea. Adevărată magie.

A urmat cel de-al doilea experiment. Fiecare a primit pe bancă câte cinci pahare de plastic în care s-a pus o soluție de bază de culoare albastră. Au fost solicitați să descopere, pe baza mirosului, din ce a fost obținută. Să știți că s-au descurcat.

Respectând ordinea indicată, în fiecare pahar s-a adăugat câte ceva: oțet, lămâie stoarsă, apă, bicarbonat, amidon. Aici să fi văzut fețe mirate! Substanțele din pahare și-au schimbat culoarea, cu excepția paharului în care s-a turnat apă. Credeți că n-au contribuit cu nimic personal la acest experiment? Greșit! De bună voie, au amestecat între ele substanțele din pahare și au început să facă spumă, să iasă din pahare. Distracție maximă, supravegheată!

A fost o zi minunată! Activitățile desfășurate au venit în sprijinul unei idei importante a învățământului modern: aceea a  elevului activ, organizator, cercetător, independent, participant conștient la propria devzoltare. A fost un prilej de adâncire a cunoștințelor, de dezvoltare a unor competențe din zona lor de interes, de lucru în grup, de cooperare.

Iată încă un motiv pentru care consider benefică proiectarea și desfășurarea unor activități în parteneriat cu părinții elevilor. Bucuria copiilor este fără margini, iar părinții își dezvoltă abilitățile de a interacționa și de a empatiza cu  copiii proprii, dar și cu colegii acestora. Implicarea afectivă și efectivă în pregătirea materialelor necesare, în selectarea informațiilor științifice referitoare la tema aleasă, prezentarea acestora într-un mod accesibil și plăcut, îi determină să conștientizeze actul didactic, întărește interacțiunile și relațiile dintre părinți și copii, dintre părinți și învățător.

Cu părinții de partea noastră succesul este garantat!

IMG_7885

Mulțumim Anișoara Badea, Simona Crețu, Daniela Culda, Petra Pădure, Ramona Stere!

IMG_7940 - Copie

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământ primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Cum se scrie o carte…

IMG_7644.JPG

Chiar, cum se scrie o carte? Simplu de aflat.

Mai întâi, le recomanzi elevilor clasei aII-a să citească o lectură: „Copacul poveștilor” de Bucur Milescu.

Aici ne împotmolim: unde găsim povestea? La bibliotecă!!!? Nici vorbă de așa ceva. Căutăm pe internet!!! Nu există. Ar fi ceva, dar…descărcarea costă. Nu e gratis ca de la doamna învățătoare.

Mai are cineva vreo idee? Desigur! La librărieeee!!!

Dacă ai norocul să existe niște părinți inimoși, da, la librărie.

Și surpriză!!! Aud la telefon:

–„Doamna învățătoare, am găsit carteaaa!!! Și nu doar atât. Ne-am întâlnit chiar cu autorul! Ați fi de acord să stabilim o întâlnire cu dumnealui? Este de acord să vină la noi în clasă.”

Poți refuza asemenea ofertă? Câți dintre noi au ocazia să întâlnească autorul unei cărți și să stea de vorbă cu dumnealui?

Și a venit „domnul scriitor” la noi în clasă. Surprizele nu încetează. Mai întâi scoate din geanta dumnealui câteva cutii cu bomboane. Apoi aflăm că, de fapt, numele adevărat este Vasile Poenaru: poet, scriitor pentru copii, profesor de limbi străine, lexicograf, editor. Apoi, mai scoate dumnealui câte o fișă pentru fiecare, cu o poveste.

M-a uns pe suflet, pentru că i-a pus pe copii la treabă imediat: să citească povestea și să sublinieze cuvintele necunoscute.

Să-l fi văzut pe dumnealui la treabă, când a început să le explice piticilor cuvintele. Așa-i trebuie dacă folosește cuvinte grele. Ce, noi suntem dicționar?

Copiii sunt curioși și vor să știe multe. Și au început întrebările:

–De când ați început să scrieți?

–Cum ați ales titlul cărții?

–De unde v-ați inspirați să scrieți povestea…dar povestea…?

–Ce a fost cel mai greu? Dar cel mai ușor?

–Nu vă vine uneori să schimbați ceva în poveste?

–Întâlnirea de azi, cu noi, poate fi sursă de inspirație pentru o carte?

Și uite așa au curs întrebările.

Am aflat că domnul scriitor citea deja la vârsta de 3 ani. La 4 ani avea știa foarte multe lucruri interesante despre care nu aflaseră mulți adulți. În clasa a II-a, când a trebuit să scrie rezumatul unei povești, s-a trezit scriind câteva versuri și așa s-a născut prima poezie. La 14 ani i s-a publicat prima carte. Deși visa să devină astronaut, apoi mare fizician, pașii i-au fost îndrumați de către domnul Petre Ghelmez către literatură. Și luând câte puțin „din vedere, din auz, din putere, din bunătate și omenie”, au apărut rând pe rând celelalte cărți.

Discuții aprinse, ce mai, ca de la copil la scriitor!

Au urmat autografele.

N-a plecat de la noi decât după ce a promis că revine. A pus însă o condiție: să aibă copiii poezii, povești, povestiri scrise de ei. Ne-a invitat la editură și ne-a promis sprijin în editarea unui jurnal al clasei. Ne-a sugerat chiar să realizăm o revistă. Poate reușim, cine știe unde stau ascunși viitorii scriitori?

IMG_7648 - Copie

Finica Rotaru

Profesor pentru îvățământ primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Din ciclul ȘCOLAR FĂRĂ GHIOZDAN Școala Altfel, miercuri 17 mai 2017

IMG_6503

Din nou la drum, cu dorința de a ne informa în legătură cu alte meserii.

Pașii ne-au purtat spre Pepsico, programare făcută din timp de către părinții lui Răzvan. Ne-am ocupat locurile, ne-am așezat confortabil și am pornit.

DSCN7390

Am fost așteptați și conduși direct în sala de ședințe.

Ca să putem începe vizita, a trebuit să ne echipăm corespunzător și să fim instruiți în legătură cu regulile ce trebuie respectate.

Ne-am îndreptat spre fabrică. Mai întâi a trebuit sa ne spălăm bine pe mâini.

 IMG_6591

Despre ce a urmat, doar informații, deoarece nu am avut voie să fotografiem. I-am urmărit la muncă pe oamenii care trudeau, în condiții de zgomot și temperatură ridicată, pentru obținerea chipsurilor, a pufuleților,  a floricelelor de porumb.

Totul pornea din locul în care materia primă ( cartofi, mălai, boabe de porumb ) era depozitată. Am urmărit ce se întâmplă de aici și până la ambalarea produselor finite, întrebându-ne dacă vom gusta și noi din ele. Deși doamnele care ne-au însoțit ne-au explicat tot procesul de fabricație, gândul nostru era doar la mâncare. Mirosul era îmbietor. În sfârșit, am ajuns în sala unde se verifică la anumite intervale calitatea produselor și s-a produs minunea: s-au revărsat pe masa din mijloc pungile de chipsuri și de pufuleți. Cu greu am fost convinși să ieșim de acolo, deși primisem asigurarea că le vom regăsi în sala de primire. Am plecat totuși și am rezistat și unei poze de grup.

DSCN7366

Așteptările noastre au fost întrecute. În sala de ședințe ne așteptau pungile pline, pe alese. Am primit și cadouri din partea gazdelor.

Cu forțe proaspete, ne-am continuat călătoria spre Atelierul de jucării din lemn din localitatea Dascălu. Tot drumul am fost veseli, am cântat. Între timp, ni se făcuse foame. Imediat ce am ajuns la destinație, ne-am gândit să facem un picnic.

Am profitat de vremea frumoasă și ne-am jucat după pofta inimii.

Ne-am amintit însă de ce am venit aici și am urmat-o pe gazda noastră în atelier. Aici am văzut multe utilaje și am aflat cum se transformă bucățile de lemn în jucării.

Jucăriile gata confecționate ne-au fascinat. Pentru un timp, am uitat de televizor, tabletă, calculator, telefon, jocuri și ne-am bucurat de tot ce ne-a fost pus la dispoziție.

Stimați părinți, nici nu bănuiți câtă bucurie le-au produs copiilor aceste jucării, aparent banale. Pozele sunt grăitoare.

Am plecat apoi la școala din localitate unde s-a desfășurat atelierul de pictură. Erau pregătite pentru noi căsuțe din lemn pe care le-am colorat.

Bineînțeles că și căsuțele au fost ale noastre. Bucuroși, ne-am îndreptat către autocar și am pornit spre casă, convinși fiind că orice meserie este importantă și că, uneori, fericirea stă în lucruri mărunte.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au făcut ziua frumoasă: părinți, gazde, șofer. Din suflet îi mulțumim Mădălinei de la Asociația Prietenii Tăi care ne-a însoțit peste tot, ne-a ocrotit, ne-a îndrumat, ne-a ajutat.

DSCN7380

Finica Rotaru

Profesor pentru învățământ primar

Liceul Teoretic Jean Monnet

Previous Older Entries