Chiar, cum se scrie o carte? Simplu de aflat.
Mai întâi, le recomanzi elevilor clasei aII-a să citească o lectură: „Copacul poveștilor” de Bucur Milescu.
Aici ne împotmolim: unde găsim povestea? La bibliotecă!!!? Nici vorbă de așa ceva. Căutăm pe internet!!! Nu există. Ar fi ceva, dar…descărcarea costă. Nu e gratis ca de la doamna învățătoare.
Mai are cineva vreo idee? Desigur! La librărieeee!!!
Dacă ai norocul să existe niște părinți inimoși, da, la librărie.
Și surpriză!!! Aud la telefon:
–„Doamna învățătoare, am găsit carteaaa!!! Și nu doar atât. Ne-am întâlnit chiar cu autorul! Ați fi de acord să stabilim o întâlnire cu dumnealui? Este de acord să vină la noi în clasă.”
Poți refuza asemenea ofertă? Câți dintre noi au ocazia să întâlnească autorul unei cărți și să stea de vorbă cu dumnealui?
Și a venit „domnul scriitor” la noi în clasă. Surprizele nu încetează. Mai întâi scoate din geanta dumnealui câteva cutii cu bomboane. Apoi aflăm că, de fapt, numele adevărat este Vasile Poenaru: poet, scriitor pentru copii, profesor de limbi străine, lexicograf, editor. Apoi, mai scoate dumnealui câte o fișă pentru fiecare, cu o poveste.
M-a uns pe suflet, pentru că i-a pus pe copii la treabă imediat: să citească povestea și să sublinieze cuvintele necunoscute.
Să-l fi văzut pe dumnealui la treabă, când a început să le explice piticilor cuvintele. Așa-i trebuie dacă folosește cuvinte grele. Ce, noi suntem dicționar?
Copiii sunt curioși și vor să știe multe. Și au început întrebările:
–De când ați început să scrieți?
–Cum ați ales titlul cărții?
–De unde v-ați inspirați să scrieți povestea…dar povestea…?
–Ce a fost cel mai greu? Dar cel mai ușor?
–Nu vă vine uneori să schimbați ceva în poveste?
–Întâlnirea de azi, cu noi, poate fi sursă de inspirație pentru o carte?
Și uite așa au curs întrebările.
Am aflat că domnul scriitor citea deja la vârsta de 3 ani. La 4 ani avea știa foarte multe lucruri interesante despre care nu aflaseră mulți adulți. În clasa a II-a, când a trebuit să scrie rezumatul unei povești, s-a trezit scriind câteva versuri și așa s-a născut prima poezie. La 14 ani i s-a publicat prima carte. Deși visa să devină astronaut, apoi mare fizician, pașii i-au fost îndrumați de către domnul Petre Ghelmez către literatură. Și luând câte puțin „din vedere, din auz, din putere, din bunătate și omenie”, au apărut rând pe rând celelalte cărți.
Discuții aprinse, ce mai, ca de la copil la scriitor!
Au urmat autografele.
N-a plecat de la noi decât după ce a promis că revine. A pus însă o condiție: să aibă copiii poezii, povești, povestiri scrise de ei. Ne-a invitat la editură și ne-a promis sprijin în editarea unui jurnal al clasei. Ne-a sugerat chiar să realizăm o revistă. Poate reușim, cine știe unde stau ascunși viitorii scriitori?
Finica Rotaru
Profesor pentru îvățământ primar
Liceul Teoretic Jean Monnet
invatacei 